Ultimele ore ale Papei Francisc

"Mulţumesc că m-ai adus înapoi în Piaţă". Printre ultimele cuvinte ale Papei Francisc s-au numărat şi mulţumirile adresate celui care, în această perioadă de boală, dar şi cu mult timp înainte, l-a vegheat neobosit: Massimiliano Strappetti, asistentul său medical.
AGERPRES - mar, 22 apr. 2025, 16:01
Ultimele ore ale Papei Francisc

Aceste cuvinte, adresate lui Massimiliano Strappetti, care – după cum a spus odată – i-a salvat viaţa sugerându-i o operaţie la colon şi pe care Suveranul Pontif l-a numit ulterior asistentul său medical personal în 2022, au fost relatate marţi de Vatican News, media oficială a Sfântului Scaun, şi de agenţia de presă italiană ANSA.

Alături de Papa în cele 38 de zile de spitalizare la Spitalul Gemelli şi 24 de ore din 24 în timpul convalescenţei la Casa Santa Marta, Strappetti a fost alături de Papa în Duminica Paştelui, în timpul binecuvântării „Urbi et Orbi”. Cu o zi înainte, merseseră la Bazilica Sfântul Petru pentru a discuta „traseul” pentru ziua următoare, când Francisc urma să apară în Loggia Binecuvântării.

Îmbrăţişarea mulţimii

După tradiţionala binecuvântare Urbi et Orbi din balconul bazilicii Sfântul Petru, Papa a dorit să facă o surpriză finală, semnificativă, mergând în Piaţa Sfântul Petru pentru o plimbare cu papamobilul, în mijlocul zecilor de mii de credincioşi adunaţi pentru a celebra Paştele.

Nu fără o oarecare teamă iniţială: „Credeţi că pot să o fac?”, l-a întrebat pe Strappetti, care l-a liniştit. Din acel moment, el a îmbrăţişat mulţimea şi copiii în special: primul tur după externarea sa de la Gemelli, ultimul din viaţa sa.

El a parcurs timp de aproape de 15 minute aleile pieţei şi a binecuvântat copii într-o ambianţă încărcată de emoţie, încadrat de numeroase gărzi de corp.

Obosit, dar fericit, Papa i-a mulţumit asistentului său personal: „Mulţumesc că m-ai adus înapoi în piaţă”. Cuvinte care dezvăluie nevoia Suveranului Pontif argentinian – care a făcut din contactul uman direct semnul distinctiv al pontificatului său – de a reveni în mijlocul oamenilor.

Ultimele ore

Papa s-a odihnit apoi după-amiază în apartamentul său de la reşedinţa Santa Marta din Vatican, iar după aceea a luat o cină liniştită.

Luni, în jurul orei 05:30 (03:30 GMT), au apărut primele semne ale unei stări de rău, cu intervenţia promptă a celor care îl supravegheau.

Peste mai mult de o oră, după ce i-a făcut cu mâna lui Strappetti, întins pe patul din apartamentul său de la etajul al doilea al Casei Santa Marta, Suveranul Pontif a intrat în comă. Nu a suferit, totul s-a întâmplat rapid, spun cei care i-au fost alături în acele ultime clipe.

O moarte discretă, aproape bruscă, fără lungi aşteptări şi fără prea multă agitaţie pentru un papă care a dat dovadă întotdeauna de o mare discreţie în ceea ce priveşte starea sa de sănătate.

O moarte survenită la o zi după Paşte, la o zi după ce a binecuvântat oraşul şi lumea, la o zi după ce, din nou, după atâta timp, a îmbrăţişat poporul. Cel căruia, din primele momente ale alegerii sale la 13 martie 2013, i-a promis un drum „împreună”.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă în prezenţa a numeroşi credincioşi şi demnitari străini, iar apoi un conclav va fi convocat pentru a-i alege succesorul.

Te-ar mai putea interesa și
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste un milion de euro....
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...