Investiție românească de 40 de milioane de euro la Iernut. DVI Production deschide cea mai mare fabrică de BCA din Europa

DVI Production, deținătorul brandului FORTEM, producător de elemente liniare de zidărie, a deschis la Iernut, județul Mureș, cea mai mare capacitate de producție din Europa, în urma unei investiții de 40 de milioane de euro. Fabrica va putea produce 2.000 de metri cubi de BCA pe zi și va avea 100 de angajați.
Alina Stanciu - mie, 23 apr. 2025, 10:19
Investiție românească de 40 de milioane de euro la Iernut. DVI Production deschide cea mai mare fabrică de BCA din Europa

DVI Production, companie care produce elemente liniare de zidărie, sub brandul FORTEM, deținută, potrivit termene.ro de antreprenorii Claudiu Zglobiu, Viorel Iacob, Hossu Ana-Maria șidouă companii ( Exflor și Exflor Retail) a deschis la Iernut o fabrică de BCA cu o capacitate de producție de 2000 metri cubi de BCA /zi, cea mai mare capacitate de producție din Europa, potrivit unui comunicat al companiei.

Noua unitate, în care s-au investit 40 de milioane de euro, permite producția unei game variate de densități și dimensiuni de beton celular autoclavizat (BCA) și își propune să acceseze și piețele externe. Pe lânga portofoliul de blocuri de BCA, fabrica deține infrastructura necesară pentru a produce, în viitorul apropiat și panouri de BCA.

Investiția este susținut integral de Fortem prin parteneri asociați în business, un ajutor de stat și aportul instituțiilor bancare.

“Ne dorim să fim un etalon pentru nișa noastră de activitate și să oferim celor care activează în domeniul contrucțiilor și clienților finali materiale durabile, eficiente și de cea mai înaltă calitate. Odată cu lansarea noii fabrici de la Iernut, ne propunem să fim lideri pe piața regională, cu o producție ce depășește limitele industriei și să oferim soluții personalizate, care sprijină succesul fiecărui proiect. Capacitatea de producție va fi de 2000 metri cubi de BCA /zi, ceea ce reprezintă cea mai mare capacitate din Europa”, declară Viorel Iacob, CEO DVI Production.

Fabrica Fortem este complet digitalizată și se întinde pe  10.000 mp aflați lângă autostrada Transilvania. În fabrică vor lucra 100 de angajați.

Mai exact, unitatea de producție folosește tehnologia QR pentru trasabilitate, ceea ce face ca statusul producției să fie urmărit în timp real, evitând, astfel, erorile, garantând transparență și conformitate.

“În contextul unui sector industrial din ce în ce mai conștient și marcat de impactul său asupra mediului, integrarea tehnologiilor avansate și optimizarea proceselor de producție reprezintă pași esențiali către reducerea consumului de resurse și a emisiilor de carbon. Produsele noastre sunt ecologice, rezultate în urma unui proces optimizat de fabricare, cu un consum redus de energie, ce generează un nivel minim de poluare. Așadar, implementarea unei noi tehnologii de ultimă generație nu doar că va contribui la creșterea eficienței operaționale, ci ne ajută să construim un viitor mai sustenabil pentru domeniul construcțiilor”, adaugă Viorel Iacob.

Apărută în 2017, compania DVI Production cu capital 100% românesc, deținătoare a brandului FORTEM, mai are o fabrică complet automatizată de elemente liniare de zidărie.

 

Te-ar mai putea interesa și
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie de consolidare fiscală și reforme
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie ...
România are nevoie de o consolidare fiscală susţinută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică şi a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizaţiei......
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față de 4,9 miliarde de euro
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față ...
Dragoș Pîslaru, Ministrul Fondurilor Europene, anunță că România a absorbit mai mult de 60% din fondurile disponibile ...
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. Dobânzi, rate, condiții
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. ...
La ora actuală, pe piața bancară din România există 296 de tipuri de credite ipotecare sau cu destinație imobiliară ...
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe, Lidl Discount SRL, compania care operează magazinele Lidl din România, ...