Ultimul pas: Drumul Expres Craiova – Pitești se leagă de Autostrada A1 București – Pitești. Circulație restricționată începând de luni

Începând de luni, 28 aprilie 2025, traficul rutier va fi închis pe autostrada A1 București - Pitești, Calea 2, pe sensul de deplasare Pitești - București, pe sectorul cuprins între km 104+760 – km 103+980, informează vineri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)
Anemona Andone - vin, 25 apr. 2025, 12:09
Ultimul pas: Drumul Expres Craiova - Pitești se leagă de Autostrada A1 București - Pitești. Circulație restricționată începând de luni

Pe perioada valabilității restricției, circulația se va desfășura pe Calea 1 (sensul de deplasare București – Pitești), explică reprezentanții CNAIR.

Potrivit lor, măsura se va aplica pentru efectuarea de lucrări la pasajul care va supratraversa autostrada A1 (realizarea pilei, montarea de grinzi și realizarea plăcii de suprabetonare).

„Autostrada Ford” se leagă de A1

Mai exact, este vorba despre un pasaj peste A1, la conexiunea cu Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12).

Ultima secțiune a Drumului Expres DEx12 Craiova – Pitești rămasă de construit, între nodurile Albota (DN65A) și Oarja – Catanele (Autostrada A1), are șanse foarte mari să fie inaugurată la începutul lunii iunie, estimează Asociația Pro Infrastructură (API).

DEx12, în pachetul de inaugurări de primăvară – vară

Pe 14 aprilie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că a fost pe 𝗧𝗿𝗼𝗻𝘀𝗼𝗻𝘂𝗹 𝟰: 𝗖𝗼𝗹𝗼𝗻𝗲𝘀𝘁𝗶 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀𝘁𝗶 al 𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗘𝘅𝗽𝗿𝗲𝘀 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀𝘁𝗶 DEx12, pentru a verifica evoluția lucrărilor pe restul kilometrilor rămași spre finalizare.

„Este vorba despre diferența de 12 km de drum expres cuprinsă în continuare de la nodul rutier Albota până la nodul rutier de legătură cu Autostrada București – Pitești A1, care fac parte din 𝗽𝗮𝗰𝗵𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮̆𝘃𝗮𝗿𝗮̆ – 𝘃𝗮𝗿𝗮̆ de drumuri de mare viteză pe care le dăm în trafic în prima parte a anului acesta”, a explicat oficialul de la Transporturi.

„Având în vedere mobilizarea foarte bună a antreprenorului, estimez ca termen de dare în trafic prima parte a sezonului estival”, a mai spus luna aceasta oficialul de la Transporturi.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...