Coreea de Nord a prezentat un nou distrugător polivalent, care poate fi dotat cu arme nucleare tactice

Coreea de Nord a dezvăluit un ''nou distrugător polivalent'' dotat cu ''cele mai puternice arme'', potrivit Phenianului, într-o ceremonie la care a asistat şi liderul de la Phenian, Kim Jong Un, transmit sâmbătă AFP, Yonhap şi Kyodo, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 26 apr. 2025, 11:31
Coreea de Nord a prezentat un nou distrugător polivalent, care poate fi dotat cu arme nucleare tactice

Nava militară, numită Choe Hyon, este un distrugător de 5.000 de tone, potrivit agenţiei de presă oficiale nord-coreene KCNA. Ea a fost construită ”perfect în aproximativ 400 de zile” cu ”forţe şi tehnologii proprii”, adaugă KCNA.

Experţii cred că nava poate transporta rachete apă-sol şi apă-aer. Website-ul american specializat NK News consideră că este ”probabil” ca nava să poate fi ”echipată cu rachete nucleare tactice cu rază scurtă” de acţiune.

Graţie acestei nave, care urmează ”să intre în serviciu probabil la începutul anului viitor”, marina militară nord-coreeană va fi o componentă ”esenţială a apărării naţionale şi un element de descurajare nucleară”, a spus liderul nord-coreean Kim Jong Un, citat de KCNA.

El a acuzat Statele Unite că ”desfăşoară exerciţii agresive ce simulează lovituri nucleare” asupra ţării sale, în cadrul unor operaţiuni comune ale ”forţelor lor nucleare cu forţele militare convenţionale ale Coreii de Sud”.

La finalul lunii martie, Kim Jong Un a supervizat testarea noilor drone dotate cu tehnologii de inteligenţă artificială (AI), ceea ce a alimentat temerile referitoare la o intensificare a cooperării între Coreea de Nord şi Rusia. Phenianul a trimis mii de soldaţi în Rusia pentru a susţine invadarea Ucrainei.

Sursa foto: X.com

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Majoritatea populației consideră că Friedrich Merz a eşuat în postul de cancelar
Germania – Majoritatea populației consideră că Friedrich Merz a eşuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eşec, relatează miercuri dpa....
Guvernul a semnat un contract pentru achiziția a 12 elicoptere Airbus H225M în valoare de peste 750 mil. euro
Guvernul a semnat un contract pentru achiziția a 12 elicoptere Airbus H225M în valoare de peste 750 mil. euro
Guvernul României a semnat un contract pentru achiziția a 12 elicoptere Airbus H225M. Acordul a fost încheiat cu Direcția ...
Inteligenţa artificială are „identitate culturală” – SUA, UE şi China abordează diferit reglementarea AI – analiză AFP
Inteligenţa artificială are „identitate culturală” – SUA, UE şi China abordează diferit reglementarea ...
SUA, Uniunea Europeană şi China abordează diferit reglementarea inteligenţei artificiale (AI), observă miercuri AFP; ...
Mihaela Suciu începe un nou mandat de 4 ani la conducerea DEER, firma de distribuție a energiei din grupul Electrica
Mihaela Suciu începe un nou mandat de 4 ani la conducerea DEER, firma de distribuție a energiei din grupul Electrica
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) anunță începerea, la data de 5 octombrie 2026, a unui nou mandat de patru ...