Vremea devine instabilă în București în următoarele zile

Vremea va deveni instabilă în zona Municipiului Bucureşti pe parcursul următoarelor zile, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza de specialitate publicată sâmbătă, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 26 apr. 2025, 13:35
Vremea devine instabilă în București în următoarele zile

Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 aprilie, ora 10:00 – 27 aprilie, ora 9:00, vor fi perioade cu intensificări ale vântului (viteze de 50 – 60 km/h), vijelii, averse (cantităţi de apă în jurul a 10 l/mp) şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 21 – 23 de grade, iar cea minimă de 9 – 10 grade.

Totodată, în perioada 27 aprilie, ora 9:00 – 28 aprilie, ora 9:00, vremea va deveni răcoroasă, astfel că temperatura maximă va fi de 17 – 18 grade, iar cea minimă de 4 – 7 grade. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări la începutul zilei. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări (rafale de 40 – 45 km/h) în prima parte a intervalului.

De asemenea, în intervalul 28 aprilie, ora 9:00 – 29 aprilie, ora 10:00, regimul termic se mai încălzeşte, dar rămâne răcoros, chiar rece pentru această perioadă, în timpul nopţii. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 17 – 19 grade, în timp ce minima se va încadra între două şi cinci grade.

ANM a emis, sâmbătă, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, valabilă în jumătate de ţară, respectiv o informare de vreme rece, valabilă până marţi, în toate zonele

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...