Rușii nu renunță la nicio regiune anexată din Ucraina, în timpul războiului

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care se află într-o vizită în Brazilia, cu ocazia unei reuniuni în cadrul BRICS, a cerut luni recunoașterea internațională a regiunilor ucrainene anexate de Moscova, inclusiv a peninsulei Crimeea, ca o condiție pentru o soluționare pașnică a conflictului în Ucraina, reiterând practic condițiile maximaliste ale Rusiei pentru a obține o încheiere a conflictului în favoarea sa, relatează EFE și AFP, citate de Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 apr. 2025, 12:53
Rușii nu renunță la nicio regiune anexată din Ucraina, în timpul războiului

Pe de altă parte, la Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni Rusia este pregătită să înceapă negocierile cu Ucraina, după ce președintele american Donald Trump evocase cu două zile în urmă posibilitatea ca omologul său rus Vladimir Putin să nu dorească să pună capăt conflictului

„Este imperativ ca (peninsula) Crimeea, (orașul de importanță federală și bază a Flotei rus din Marea Neagră not.red) Sevastopol, Republica Populară Donețk, Republica Populară Lugansk, Herson și Zaporojie să fie recunoscute pe plan internațional ca aparținând Rusiei”, a declarat Lavrov într-un interviu acordat publicației braziliene O’Globo.

Lavrov a subliniat că celelalte condiții sunt neutralitatea Ucrainei, în conformitate cu Declarația privind suveranitatea de stat a Ucrainei (1990), ceea ce înseamnă că țara nu poate să intre în blocuri militare precum NATO.

De asemenea, ministrul rus a insistat asupra abrogării legilor care persecută ‘tot ce este rusesc’ în Ucraina, de la limbă, la cultură, mass-media, tradiții și Biserica Ortodoxă subordonată Patriarhiei Moscovei, adoptate de Kiev începând cu 2014.

„Toate obligațiile Kievului trebuie să fie stabilite din punct de vedere juridic și trebuie să aibă un mecanism de monitorizare și un caracter nelimitat”, a spus el.

În plus, Lavrov a declarat că pe ordinea de zi a Moscovei rămân demilitarizarea și denazificarea Ucrainei, ridicarea sancțiunilor, a plângerilor juridice și a mandatelor de arestare, precum și returnarea activelor rusești înghețate în Occident.

„Vom încerca, de asemenea, să obținem garanții de securitate fiabile pentru Rusia în fața amenințărilor generate de activitățile ostile ale NATO, ale Uniunii Europene și ale anumitor state membre la frontierele noastre occidentale”, a adăugat el, conform TASS.

Serghei Lavrov, care a sosit duminică în Brazilia pentru a participa la o reuniune BRICS la nivel de miniștri de externe (28-29 aprilie) a avut ieri seara o discuție telefonică cu secretarul de stat american Marco Rubio.

Președintele rus Vladimir Putin a discutat vineri la Kremlin cu emisarul american Steve Witkoff despre reluarea negocierilor directe cu Ucraina.

În acest sens, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova așteaptă semnale din partea Kievului pentru a relua aceste negocieri, pentru care – a insistat el – Ucraina trebuie să abroge decretul emis în 2022 de președintele său, Volodimir Zelenski, care interzice discuțiile directe cu actualul lider rus.

„Disponibilitatea părții ruse a fost deja exprimată în repetate rânduri, afirmată de președinte (Putin), de a începe un proces de negocieri cu Ucraina fără condiții prealabile pentru a obține un rezultat pașnic”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de agenția de stat TASS.

Comentariul lui Peskov vine la două zile după ce Donald Trump a pus la îndoială intențiile reale ale lui Vladimir Putin: ‘Poate că nu vrea să oprească războiul, ci doar mă amăgește’, a scris el pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.

Dar, după cum comentează AFP, liderul de la Kremlin consideră că timpul este în favoarea sa, având în vedere că armata ucraineană se află în dificultate pe front, iar președintele american Donald Trump – a cărui țară fusese până acum principalul susținător al Kievului – este nerăbdător să pună capăt ostilităților cât mai repede posibil, chiar dacă aceasta ar însemna un acord defavoarea Ucrainei.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...