Simona Bucura Oprescu: Pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public

Pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public iar, în acest sens, este nevoie de o lege bună, care să răspundă aşteptărilor românilor, să fie constituţională, astfel încât România să primească banii europeni pe care îi merită, a afirmat luni ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
AGERPRES - lun, 28 apr. 2025, 16:52
Simona Bucura Oprescu: Pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public

„Ei bine, despre pensiile magistraţilor, stimaţi colegi, avem în sfârşit un subiect în privinţa căruia suntem cu toţii de acord. Consider, la fel ca dumneavoastră, că şi pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public, dar Parlamentul României este unica autoritate legiuitoare a ţării. Curtea Constituţională se pronunţă pe actele normative adoptate de Parlament. Deci, dumneavoastră sunteţi primii responsabili de calitatea actelor normative dezbătute şi adoptate de Parlament. Aveţi chiar acum, aici, la Senat, proiectul de lege pe acest subiect. Sunteţi cameră decizională. Ţine de dumneavoastră să iasă o lege bună, care să răspundă aşteptărilor românilor, să fie constituţională, astfel încât să primim banii europeni pe care îi merităm. Toţi ne dorim acest lucru”, a menţionat ministrul Muncii, la dezbaterea şi votul asupra Moţiunii simple cu tema: „Sistemul de pensii – un joc de-a alba neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri”, relatează Agerpres.

În ceea ce priveşte pensiile militare, ministrul Muncii a subliniat că Guvernul Ciolacu a adoptat mai multe măsuri în sprijinul acestei categorii de pensionari, care nu au fost menţionate în textul moţiunii.

„Cu privire la pensiile militare, ne acuzaţi pe noi că folosim aceste pensii ca monedă electorală, dar constat că exact asta faceţi dumneavoastră prin abordarea din moţiunea simplă, depusă fix înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Încercaţi să obţineţi un beneficiu electoral din partea acestei categorii de pensionari. Asta ca să lămurim de la început lucrurile. Eu cred în România care îşi respectă şi îşi înţelege identitatea, România care respectă armata, biserica, eroii. Eu însămi am militari în familie şi-mi doresc dreptate şi pentru cei din sistemul de apărare şi ordine publică, dar trebuie să fim oneşti şi, împreună, să găsim soluţia constituţională pentru a li se face dreptate, fără ca România să piardă banii europeni de care avem nevoie pentru dezvoltare. Acuzaţi Guvernul că nu-i pasă de pensionarii militari, dar nu aţi făcut nici o menţiune la măsurile adoptate anul trecut de această guvernare. Guvernul Ciolacu a majorat pensiile militare cu 13,8%, acelaşi procent ca în sistemul public – şi tot guvernul Ciolacu a scutit de la plata impozitului toate pensiile militare sub 3.000 de lei, la fel ca în sistemul public de pensii. Tot acest guvern a inclus militarii în programul Sprijin pentru pensionari, aplicat în sistemul public. Nu a scris nimeni, nimic, despre aceste lucruri”, a adăugat ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, miza moţiunii este „doar o combinaţie electorală”, speculându-se greutăţile pensionarilor doar pentru a le obţine voturile acestora.

„Cu tot respectul, demersul dumneavoastră este unul populist. Toată lumea înţelege că nu e deloc întâmplător momentul la care aţi ales să depuneţi această moţiune. Miza dumneavoastră nu este una corectă, este doar o combinaţie electorală. Încercaţi să speculaţi greutăţile pensionarilor doar pentru a le obţine voturile. Vă contraziceţi în toate acuzaţiile populiste aruncate fără jenă în faţa alegătorilor. Le spuneţi oamenilor că guvernul se împrumută la dobânzi prea mari, dar tot dvs. promiteţi un sac umflat de promisiuni. Dacă ar fi puse în practică România ar fi în incapacitate de plată. Ştiţi bine acest adevăr.

Te-ar mai putea interesa și
35 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști doar în ultimele trei luni
35 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști doar în ultimele trei luni
Aproape 35 de tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate de poliţişti până în prezent, în urma acţiunilor întreprinse în cadrul planului „Pirotehnic”....
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale „relevante” despre problemele ...
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Grupul elveţian Calida, producător de lenjerie de corp, cunoscut la nivel mondial prin marca cu acelaşi nume Calida, precum ...
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat repunerea în funcţiune a celui de-al doilea hidroagregat al hidrocentralei ...