Cât mai costă renovarea locuinței în 2025 (până la 20.000 de lei) și cum poți finanța lucrările (economii sau credite?) – studiu Raiffeisen Bank

Potrivit unui studiu realizat de Raiffeisen Bank, în parteneriat cu compania globală de cercetare de piață Appinio, bugetul mediu pentru renovarea locuinței merge de la 9.000 de la până la 20.000 de lei. Finanțarea ”lucrărilor” se face de preferat din economii (54% dintre respondență, carduri de credit (20%), credit de nevoi personale (18%) și descoperit de cont 11%.
Gabriela Ţinteanu - lun, 28 apr. 2025, 22:02
Cât mai costă renovarea locuinței în 2025 (până la 20.000 de lei) și cum poți finanța lucrările (economii sau credite?) - studiu Raiffeisen Bank

Potrivit studiului citat, 3 din 4 respondenți planifică renovarea casei în 2025, mai mult de jumătate dintre ei pentru îmbunătățirea confortului sau modernizarea locuinței, iar alți 36% vor face doar reparații necesare. În același timp, 21% dintre participanții la studiu vor să investească în creșterea eficienței energetice a locuinței, iar un segment de 8% își pregătește casa pentru un nou membru al familiei.

Analiza realizată de Raiffeisen Bank este relevantă în contextul în care România este țara din UE cu cei mai mulți proprietari de locuințe. Potrivit Eurostat, cel mai ridicat procent de proprietari de case și apartamente se înregistrează în România, cu un procent de peste 95% din populație care trăiește într-o locuință proprietate personală. Țara noastră este urmată de Slovacia (93%), Croaţia (91%) şi Ungaria (90%).

Bugete consistente și planificare atentă, chiar cu ajutorul produselor bancare

Astfel, 3 din 10 participanți la studiu își propun o renovare integrală, în timp ce restul respondenților planifică renovări parțiale sau reparații minore. 2 din 3 respondenți afirmă că vara este cel mai bun anotimp pentru această activitate.

Bugetul mediu pentru renovare depășește 9.000 de lei, iar în cazul lucrărilor ample, 23% dintre respondenți estimează costuri de peste 20.000 de lei.

Românii se pregătesc financiar din timp pentru renovarea casei. Cei mai mulți (54%) fac economii, însă pentru renovările integrale, unii aleg să folosească produse bancare precum cardul de credit (20%) creditul de nevoi personale (18%) sau apelează la descoperitul de cont (11%).

”Rezultatele acestei cercetări confirmă comportamentul clienților noștri, tot mai interesați de soluții de finanțare adaptate nevoilor lor, cum este Flexicredit Online sau Flexicredit Refinanțare Externă. Printr-o planificare financiară atentă și cu produsele bancare potrivite, oricine își poate îmbunătăți locuința și transforma casa în acasă”, declară Vladimir Kalinov, vicepreședinte Retail, Raiffeisen Bank România

Metode de finanțare

Raiffeisen Bank susține planurile de renovare prin Flexicredit Online (credit de nevoi personale). Cei care sunt deja clienți Raiffeisen pot accesa 100% online, direct din Smart Mobile, iar cei care încasează salariul la Raiffeisen beneficiază de o reducere de 1% la dobândă.

Totodată, oferta Flexicredit Refinanțare Externă, disponibilă până la data de 6 mai vine cu o dobândă de la 5,25%, clienții putându-se astfel, bucura și de o rată mai mică, și de bani în plus pentru alte nevoi și obiective. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.raiffeisen.ro.

Idei de reamenajare și soluții

Renovarea presupune și căutarea prealabilă a ideilor de amenajare și a specialiștilor, atât în mediul online, cât și prin intermediul recomandărilor primite de la cei apropiați sau de la experți în domeniu.

În 6 din 10 cazuri, lucrările sunt realizate de specialiști sau de firme specializate, iar alți 4 din 10 români aleg să renoveze singuri sau apelează la un prieten / o rudă. Potrivit sondajului Raiffeisen, grija pentru mediu este importantă, astfel că 76% dintre românii care planifică o renovare în 2025 aleg materiale și soluții ecologice pentru renovarea locuinței.

Cercetarea Raiffeisen Bank, în colaborare cu Appinio, de tip CAWI, a fost realizată pe un eșantion reprezentativ la nivel național, de 750 de persoane în luna aprilie 2025.

 

Te-ar mai putea interesa și
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naţionale....
Iaşi: Spaţiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecţionată pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” de la Suceava
Iaşi: Spaţiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecţionată pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” ...
Spaţiul aerian al judeţului Iaşi a fost închis temporar, sâmbătă seară, în contextul alertei aeriene, iar cursa ...
E oficial: Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide fabrica de țevi din Iași pe care tocmai o cumpărase
E oficial: Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide fabrica de țevi din Iași pe care tocmai o cumpărase
Metinvest Tubular Iași, fosta ArcelorMittal Tubular Productsurmează să se închidă. 194 de angajați sunt vizați de ...
O dronă zboară prin România după ce a intrat în țară din Moldova, s-a dat alertă în 3 județe. Două avioane F-16 au decolat de la Câmpia Turzii
O dronă zboară prin România după ce a intrat în țară din Moldova, s-a dat alertă în 3 județe. Două avioane F-16 ...
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat sâmbătă după-amiază de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, ...