IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani

IBM va investi, în următorii cinci ani, 150 de miliarde de dolari în Statele Unite, inclusiv în facilităţi pentru producţia de calculatoare cuantice, cea mai recentă companie americană tehnologică care sprijină eforturile administraţiei Trump de a stimula producţia locală, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 apr. 2025, 20:52
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani

Anunţul de luni vine după altele similare ale unor giganţi tehnologici, cum ar fi Nvidia şi Apple, ambele angajându-se să cheltuie fiecare în SUA 500 de miliarde de dolari, în următorii patru ani.

Unii analişti spun că angajamentele de cheltuieli reprezintă de fapt avansuri la adresa preşedintelui Donald Trump, după ce taxele vamale ameninţă să perturbe lanţurile de aprovizionare şi să majoreze costurile pentru sectorul tehnologic.

IBM, de asemenea, un contractor guvernamental important, a anunţat că peste 30 de miliarde de dolari din investiţia totală vor fi folosiţi pentru a extinde producţia de unităţi centrale şi calculatoare cuantice în SUA.

„Deşi credem că IBM va continua să investească în domeniul tehnologiei cuantice, cifra bombastică este probabil mai mult un gest faţă de administraţia SUA”, a apreciat analistul Gil Luria de la D.A. Davidson, atrăgând atenţia că giganţii tehnologici (Big Tech) folosesc angajamentele de investiţii pentru a se proteja faţă de conflictele comerciale.

Anul trecut, IBM a avut cheltuieli de capital de 1,13 miliarde de dolari, în timp ce cheltuielile totale s-au ridicat la 29,75 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate cu Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din......
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...
Uniunea Europeană face primii pași pentru impunerea de sancțiuni împotriva entităților care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană face primii pași pentru impunerea de sancțiuni împotriva entităților care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancţiuni împotriva "persoanelor" şi "entităţilor" din ...