Erste vrea să cumpere 49% din subsidiara Santander din Polonia

Grupul austriac Erste Group Bank negociază cu Santander achiziţionarea unei participaţii de 49% în subsidiara băncii spaniole din Polonia, Bank Polska SA, într-o tranzacţie care ar putea fi evaluată la peste opt miliarde de dolari, au anunţat luni cele două instituții financiare, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 apr. 2025, 21:16
Erste vrea să cumpere 49% din subsidiara Santander din Polonia

Câteva companii şi-au exprimat interesul în Bank Polska SA, iar atât Santander cât şi Erste spun că nu există certitudini că discuţiile lor vor duce la un acord.

Santander deţine o participaţie de 62% în Santander Bank Polska, evaluată la aproximativ 39,4 miliarde de zloţi (10,5 miliarde de dolari), conform datelor. Luna aceasta, presa anunţa că Banco Santander SA, cea mai mare bancă din Spania, analizează mai multe opţiuni, inclusiv o posibilă vânzare, a participaţiei la subsidiara sa din Polonia. În urma informaţiilor, preţul acţiunilor Bank Polska SA a crescut la Bursa de la Varşovia.

Conform reglementărilor din Polonia, un licitator nu trebuie să facă o ofertă obligatorie de preluare dacă deţine mai puţin de 50% din voturile companiei vizate, conform firmei Baker McKenzie.

Discuţiile dintre cei doi creditori au fost anunţate iniţial luni de Bloomberg News.

După publicarea informaţiilor privind discuţiile, acţiunile Erste au scăzut cu peste 4%, în timp ce titlurile Bank Polska SA înregistrau un declin de 2,2%.

În 2024, profitul net al Bank Polska SA a urcat cu 18,8%, la 800 de milioane de euro (909 milioane de dolari), reprezentând 5,8% din întregul profit al grupului spaniol.

În septembrie, Santander a vândut o participaţie de 5,2% în subsidiara sa din Polonia, operaţiune de pe urma căreia a strâns 2,46 de miliarde de zloţi (627 de milioane de dolari).

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ai UE, posturi la care pot aplica inclusiv specialiști români....
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, ...