Noul sistem de rachete Patriot. MApN anunţă că fi achiziţionat cu fonduri externe nerambursabile

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale salută decizia Departamentului de Stat al SUA de a aproba vânzarea către România a unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) - Patriot, prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS), şi notificarea, în acest sens, a Congresului SUA, conform procedurilor standard americane.
AGERPRES - mar, 29 apr. 2025, 10:39
Noul sistem de rachete Patriot. MApN anunţă că fi achiziţionat cu fonduri externe nerambursabile

Acest sistem îl va înlocui pe cel donat Ucrainei de ţara noastră în luna septembrie a anului 2024, scrie Agerpres.

Costul estimat pentru acest sistem, compus dintr-un set radar AN/MPQ-65, în varianta modernizată faţă de cea donată, două staţii de lansare M903 şi o staţie de control lansare, este de 262 de milioane de dolari. Conform legislaţiei americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare iniţială mai mare, de aproximativ 280 de milioane de dolari, precizează MApN.

Sistemul va fi achiziţionat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile, asigurate de un grup de ţări aliate, precum şi prin intermediul Iniţiativei Immediate Action on Air Defence, în vederea refacerii deficitului de capabilitate generat de donaţie.

Sistemul Patriot poate detecta şi doborî o gamă largă de platforme aeriene şi rachete balistice, iar această achiziţie va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre.

Sistemele de rachete sol-aer sunt esenţiale pentru securitatea naţională şi regională. În contextul politico-militar actual, România continuă eforturile pe dimensiunile de apărare şi securitate, prin asigurarea unor capabilităţi militare robuste şi credibile, se arată în comunicatul MApN.

***
Programul de achiziţie a şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot a fost iniţiat prin Legea nr. 222/2017. Primul sistem a fost recepţionat în anul 2020. În perioada 2021-2023 au fost recepţionate echipamentele majore pentru celelalte trei sisteme din prima etapă a programului.

Pentru sistemele din etapa a II-a (trei sisteme), pentru care România a semnat contractul de achiziţie la finalul anului 2023, Guvernul SUA a lansat deja comanda către compania Raytheon pentru începerea producţiei de radare, staţii de lansare, sisteme de comandă şi control şi rachete.

Pentru donarea unui sistem Patriot către Ucraina şi, ulterior, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol prin cumpărarea altuia pentru Armata României a fost adoptat, în luna septembrie a anului trecut, un nou act normativ, şi anume Legea pentru completarea art.1 din Legea 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare antiaeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...