Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, e nemulțumit de seriozitatea companiilor din zona reparațiilor feroviare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat nemulţumit de modul în care se desfăşoară lucrările în zona feroviară şi consideră că este vorba de neseriozitate, atât din partea companiilor, cât şi în activitatea CFR Infrastructură, scrie News.ro.
Hotnews - mie, 30 apr. 2025, 10:24
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, e nemulțumit de seriozitatea companiilor din zona reparațiilor feroviare

„Pe zona feroviară trebuie să găsim soluţiile pe care le-am găsit pe zona rutieră. Există şi pe zona constructorilor, dar şi în zona companiei un anumit ritm de care pot să spun că nu sunt mulţumit, comparativ cu ritmul de pe rutier. Asta este evident”, a declarat Sorin Grindeanu, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a fost întrebat care este explicaţia pentru aceste diferenţe.

„Pe fiecare lot în parte pare că există neseriozitate. Dacă eu ştiu că am semnat cu UMB-ul şi că se termină aceşti 20 de kilometri peste trei ani, dau un exemplu, adică trei plus unu, un an proiectare, plus trei şi am siguranţă aici, dincolo, dacă se semnează ceva, cu oricare din companii şi durează doi ani tot timpul am semne de întrebare: vor termina în doi ani, nu vor termina. De aceea spun că e o zonă de neseriozitate şi pe partea companiilor şi în mod evident trebuie să existe o îmbunătăţire şi în activitatea CFR Infrastructură. Sunt nemulţumit de cum se desfăşoară aceste contracte, evident. Şi de cei de la CFR Infrastructură, dar şi de companiile cu care s-au semnat aceste contracte”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...