Polonia continuă drumul spre ţinta de a deveni o super-putere militară. A cumpărat încă 400 de rachete aer-aer de la SUA în valoare de 1,33 miliarde dee dolari

Washingtonul a aprobat marţi vânzarea a 400 de rachete aer-aer cu rază de acţiune medie în valoare totală de 1,33 de miliarde de dolari (1,17 miliarde de euro) Poloniei, ţară membră a NATO şi care se învecinează cu Ucraina, informează AFP.
AGERPRES - mie, 30 apr. 2025, 14:08
Polonia continuă drumul spre ţinta de a deveni o super-putere militară. A cumpărat încă 400 de rachete aer-aer de la SUA în valoare de 1,33 miliarde dee dolari

„Acest proiect de vânzare va ameliora capacitatea Poloniei de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare, furnizând o apărare aer-aer pentru a proteja forţele poloneze şi aliate în tranziţie sau în luptă, şi va îmbunătăţi în mod semnificativ contribuţia poloneză la nevoile NATO”, a subliniat într-un comunicat Agenţia americană pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii (DSCA).

De asemenea, vânzarea „va susţine obiectivele politice externe şi securitatea naţională ale SUA, îmbunătăţind securitatea unui aliat din cadrul NATO care este o forţă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa”, adaugă agenţia americană, scrie Agerpres.

După unda verde a Departamentului de Stat, Congresul american mai trebuie să aprobe tranzacţia – o formalitate, apreciază AFP.

În ultimii ani Varşovia a întreprins o modernizare a armatei sale, accelerată ca urmare a invaziei declanşate de Rusia împotriva Ucrainei vecine.

Cea mai mare parte a ajutorului militar destinat Kievului tranzitează teritoriul Poloniei, care este şi membră a Uniunii Europene.

Polonia a alocat miliarde de dolari pentru o serie de achiziţii de echipamente militare importante, în principal din SUA şi Coreea de Sud.

Ea a promis de asemenea să aloce anul viitor peste 5% din Produsul său Intern Brut (PIB) pentru apărare, răspunzând astfel unei cereri a Washingtonului în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, pe fondul extinderii serviciilor cloud, digitalizării economiei și......
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS ...