Ana Birchall, numită consilier prezidențial de Bolojan, spune că România are nevoie de voci care pot construi punți de dialog și cooperare

Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii este și trebuie să rămână un reper fundamental al politicii noastre externe și de securitate, a subliniat, miercuri seara, Ana Birchall, numită consilier prezidențial la Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni din cadrul Administrației Prezidențiale, cu atribuții și responsabilități pentru implementarea parteneriatelor strategice ale țării noastre, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 01 mai 2025, 08:22
Ana Birchall, numită consilier prezidențial de Bolojan, spune că  România are nevoie de voci care pot construi punți de dialog și cooperare

„Mulțumesc președintelui interimar al României pentru încrederea acordată. Am primit și acceptat această numire cu onoare, dar mai ales cu un profund simț al responsabilității, înțelegând provocările care mă așteaptă și dorința sinceră de a contribui, cu toată expertiza acumulată în peste 22 de ani de politică externă și relații internaționale, la consolidarea intereselor României într-un context internațional complicat. Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii este și trebuie să rămână un reper fundamental al politicii noastre externe și de securitate”, a scris Ana Birchall, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, „România are nevoie de voci care pot construi punți de dialog și colaborare, atât în relațiile internaționale esențiale pentru securitatea și dezvoltarea noastră, cât și cu toți partenerii care împărtășesc valorile comune ale prosperității și stabilității”.

„Aceste direcții se completează reciproc, iar susținerea lor consecventă și echilibrată este esențială pentru binele României pe termen lung. Trăim vremuri în care diplomația nu mai este despre gesturi simbolice, ci despre acțiuni clare. Încrederea se câștigă prin seriozitate și profesionalism. Respectul, prin fapte, prin rezultate. Cred într-o Românie care își cunoaște valoarea, își respectă angajamentele și își urmărește obiectivele cu demnitate și profesionalism. Nu prin zgomot, ci prin rezultate. Nu prin lozinci, ci prin muncă reală, profesionistă, discretă, eficientă. Voi continua să promovez interesele României și ale românilor cu aceeași seriozitate, profesionalism și responsabilitate. Și o voi face cu loialitate față de statul român și interesele României, cu respect pentru cetățenii acestei țări și cu convingerea că România merită să fie un actor care contează, regional și internațional”, a mai scris Ana Birchall.

Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat, miercuri, decretul pentru numirea Anei Birchall în funcția de consilier prezidențial, începând cu data de 1 mai.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...