Mihai Barbu, numit președite al Autorității pentru Reformă Feroviară

Autoritatea pentru Reformă Feroviară, instituție importantă care se ocupă și de achiziționarea de material rulant, are un nou președinte, după o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial.
Hotnews - J, 01 mai 2025, 11:13
Mihai Barbu, numit președite al Autorității pentru Reformă Feroviară

Mihai Barbu este noul președinte al ARF, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,. Barbu este de aproape cinci ani directorul societății Telecomunicații CFR, iar până în octombrie 2024 a fost și președinte al Consiliului de Administrație al Metrorex (timp de trei ani).

Mihai Barbu îl va înlocui la șefia ARF pe Ștefan Roșeanu, care a demisionat la finele lunii noiembrie 2024, după aproape patru ani de la numire. Decizia de eliberare din funcție a lui Ștefan Roșeanu a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 decembrie.

Mihai Barbu este în prezent directorul societății Telecomunicații CFR, însă în cursul săptămânii viitoare se va reglementa situația, scrie Agerpres.

Care sunt obiectivele mandatului pentru Mihai Barbu? ARF le enumeră într-o postare pe Facebook:

  • încheierea procedurilor de licitație publică a contractelor de achiziție material rulant aflate în diferite stadii de implementare
  • continuarea derulării contractelor de achiziție rame electrice (de scurt și lung parcurs) și locomotive electrice, încheiate deja de ARF cu producătorii Alstom și Pesa
  • monitorizarea contractului de servicii publice 2022-2032, semnat de ARF cu cei șase operatori de transport feroviar
  • finalizarea demersurilor legale cu privire la cele trei contracte de servicii publice atribuite competitiv
Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...