Trump a scos România din Programul Visa Waiver. Anunţul americanilor şi ce spune Guvernul României

Departamentul de Securitate Internă al SUA (DHS), în consultare cu Departamentul de Stat, a anulat vineri desemnarea României în Programul Visa Waiver (VWP), conform unui comunicat publicat pe site-ul DHS.
AGERPRES - S, 03 mai 2025, 04:22
Trump a scos România din Programul Visa Waiver. Anunţul americanilor şi ce spune Guvernul României

În pofida problemelor de securitate, Administraţia Biden a desemnat România ca ţară VWP la 9 ianuarie 2025. La 25 martie 2025, DHS a suspendat punerea în aplicare a VWP pentru a efectua o revizuire a desemnării României, scrie Agerpres.

Această revizuire s-a încheiat şi, având în vedere accentul pus de această administraţie pe securitatea frontierelor şi a imigraţiei, DHS a decis că desemnarea României ar trebui revocată pentru a proteja integritatea VWP şi pentru a asigura securitatea frontierelor şi a imigraţiei.

România poate fi reconsiderată pentru desemnarea VWP în viitor, în cazul în care îndeplineşte criteriile legale de eligibilitate.

„Menţinerea standardelor ridicate ale programului Visa Waiver este esenţială pentru securitatea noastră naţională. Având în vedere accentul pus de această administraţie pe securitatea frontierelor şi a imigraţiei, secretarul securităţii interne a decis, în consultare cu secretarul de stat, să anuleze desemnarea României în cadrul VWP cu efect imediat”, a declarat secretarul adjunct pentru securitate internă Tricia McLaughlin citată în comunicat.

„Suntem recunoscători pentru parteneriatul strâns al României de-a lungul anilor pentru consolidarea cooperării în domeniul securităţii. România poate fi reconsiderată pentru admiterea în VWP în viitor”, adaugă aceasta.

Ce spune MAE

Guvernul României anunţă că va continua dialogul diplomatic cu SUA la cel mai înalt nivel pentru ca drepturile românilor să fie respectate, după ce Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea ţării noastre în programul Visa Waiver.

„România a îndeplinit toate condiţiile tehnice pe care administraţiile americane le-au recomandat pentru accederea în Programul Visa Waiver. În contextul politicii noii administraţii americane, dorim să continuăm colaborarea astfel încât reanalizarea candidaturii ţării noastre să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Guvernul României consideră că este esenţial ca partenerii americani să transmită toate detaliile tehnice care au stat la baza anulării temporare a deciziei de intrare a României în Programul Visa Waiver pentru ca autorităţile române să poată pregăti răspunsuri detaliate pe fiecare temă în parte”, se arată într-un comunicat al Executivului, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, „Guvernul României este gata să lucreze alături de partenerii americani pentru întărirea siguranţei la frontierele Statelor Unite”.

„În acelaşi timp, Guvernul consideră că, alegerea unui nou preşedinte al României, în urma alegerilor din 4 şi 18 mai, poate reprezenta cel mai important moment pentru ca ţara noastră să solicite partenerilor americani reluarea demersurilor de acceptare în Programul Visa Waiver. Cetăţenii români merită acelaşi tratament pe care îl au cetăţenii altor state aliate care beneficiază de acces fără viză pe teritoriul american şi, de aceea, Guvernul României va continua dialogul diplomatic la cel mai înalt nivel pentru ca drepturile românilor să fie respectate”, subliniază comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO VIDEO Cod roșu de vijelii în Bucureşti
FOTO VIDEO Cod roșu de vijelii în Bucureşti
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse torenţiale şi descărcări electrice, valabile în ora următoare în......
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație am rămas mult în urmă, iar viitorul arată rău- Rethink România
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație ...
Anul viitor, în 2027, România împlinește 20 de ani de când a intrat în Uniunea Europeană. Rethink România a analizat ...
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
Pompierii prahoveni intervin, duminică, la Buşteni, pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme în contextul ...
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
Traficul rutier pe DN 1 este afectat în zona centrală a oraşul Buşteni, fiind inundate mai multe străzi şi semnalate ...