15 ani de la privatizarea Dacia

De la intrarea sa în grupul Renault, în 2 iulie 1999 (data semnării contractului de privatizare), Dacia a devenit un actor major al economiei româneşti. Astăzi, Dacia este cel mai mare exportator al României și compania cu cea mai mare cifră de afaceri din țară.
Economica.net - mie, 02 iul. 2014, 12:08
15 ani de la privatizarea Dacia

15 ani de transformări și evoluție

La momentul privatizării, Dacia se confrunta cu probleme severe: un aparat industrial uzat, o gamă de produse învechită, absenţa culturii clientului, structură financiară fragilă, capacitate de inovare limitată şi o reţea de furnizori depăşită. Stările angajaţilor Uzinei Dacia, în 1999, alternau de la entuziasm, bucurie şi speranţă, la nelinişte şi incertitudine. Dacia avea să devină o marcă a Grupului Renault. Ce urma?


 
Gabriela Stoica, în prezent operator la Uzina Vehicule, departamentul Vopsitorie, lucrează la Dacia din 1990 şi îşi aminteşte că „era o bucurie peste tot. Ştiam că Renault producea maşini de calitate şi ar fi fost o realizare pentru Dacia. Aveam cu toţii aşteptări. Ne gândeam cum ni se vor schimba condiţiile de muncă, cum vom fi implicaţi în noi proiecte. Ne aşteptam să ne crească salariile, să se schimbe politica de resurse umane. Simţeam, cumva, că toate schimbările din fabricaţie vizau o performanţă durabilă. După 15 ani, Vopsitoria arată radical diferit. Înainte să vină Renault, caroseriile vehicul soseau pe lanţuri, astăzi vin pe sănii”.

Elenei Constantin, operator maşini unelte la Uzina Mecanica şi Şasiuri, i-a rămas în memorie strungul vechi, care imediat a fost înlocuit cu tehnologie nouă: „Cu utilajele de atunci nu aveam nici randament nici calitate. Astăzi, una dintre priorităţi este calitatea maşinilor. Avem salarii bine plătite, condiţiile de muncă s-au schimbat, managementul este profesionist”. Elenei i-ar plăcea ca una dintre cele două fete ale sale să se angajeze la Dacia.

Atelierele de turnătorie aluminiu şi uzinare a pieselor pentru motoare şi cutii de viteze din cadrul Uzinei Mecanica şi Şasiuri au fost complet modernizate.

Gheorghe Niţă este unul dintre cei mai longevivi angajaţi ai Dacia. Lucrează aici din 1980, iar poveştile sale pot fi adunate într-o carte. Prima oară a intrat în uzină în anul 1969, într-un program de stagiu, fiind elev la Liceul Industrial din Piteşti.

A lucrat mult cu oamenii. În 1999 era şef atelier mentenanţă motor, iar astăzi este şeful atelierului de Uzinaj Carter Cilindri pentru motoarele  TCe 90 (motor turbo, 3 cilindri, 0,9l). ”Erau multe scenarii în rândul angajaţilor, cea mai frecventă întrebare era: ce model vor scoate? Personal, mă gândeam cum ne vom organiza, care vor fi condiţiile de muncă. Încă de atunci, securitatea la locul de muncă devenise o prioritate. Calitatea şi protecţia mediului ne-au fost impuse imediat. Astăzi, suntem o familie, ne-am legat în aceşti 15 ani. Avem echipe cu oameni valoroşi, care au fost formaţi la nivel internaţional, în uzine ale Renault. Trebuie să fim cei mai buni, pentru că există concurenţă. Îmi încurajez colegii să vină cu idei concrete de progres şi unele sunt remarcabile. Important e să-ţi apropii echipa, să îi vorbeşti, să îi explici, să o ghidezi. În fiecare dimineaţă fac vizita de teren. Am învăţat să ascult şi să anim echipa.”

Dan Titică, inginer în cadrul direcţiei Inginerie la acea vreme şi astăzi, la Renault Technologie Roumanie, îşi aminteşte cum privatizarea aceasta s-a mulat perfect acelor vremuri tulburi, „aveam primul semn de moarte clinică, producţia noastră nu se mai vindea, criza ne atinsese. Vechiul model Dacia, prin constituţia lui, nu mai corespundea noilor regulamente. Modul nostru de funcţionare, de management, era perimat. Vestea a generat entuziasm, însă aveam şi multe temeri, urma o reformă. Eram conştienţi că, dacă va veni un constructor internaţional, va avea de unde să aleagă, pentru că aveam competenţe, erau oameni bine pregătiţi, ingineri foarte buni. Am avut ocazia să plec în străinătate, pentru a-mi face o carieră, însă am refuzat. Trebuia să vină cineva care să ne valorizeze ştiinţa. Şi, da, a urmat marea transformare. Tehnic vorbind, aplicam acelaşi mod de funcţionare, însă luarea deciziilor era greoaie. Cu Renault am învăţat să argumentăm, să pregătim, să ne antrenăm şi să luăm corect decizia. Ingineria avea de-atunci potenţial pentru ce a urmat în 2006, când Renault a inaugurat Renault Technologie Roumanie. Nu ştiam că va exista un nou proiect de vehicul, luam în calcul că urmează să lucrăm pe modelele Renault. Când am lucrat la modelul SuperNova, pentru tot proiectul exista un singur calculator. Astăzi, dacă mă prinde o reuniune pe drum, mă opresc şi mă conectez”.

Activitatea Renault în România, după 15 ani

Astăzi, Renault are în România
Design: Renault Design Central Europe (București)
Inginerie: Renault Technologie Roumanie (inclusiv  Centrul Tehnic Titu)
Fabricaţie: Uzinele Dacia Mioveni, Direcţia Logistică (inclusiv International Logistic Center) Matriţe Dacia (Piteşti)
Comercializare și finanțare, servicii post-vânzare: Renault Commercial Roumanie (inclusiv Centrul de Piese de Schimb de la Oarja), RCI

Te-ar mai putea interesa și
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor afectați de conflictul din Iran. Conform oficialului,mcetîțenii......
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...
Bolt Food: Valoarea medie a comenzii a crescut cu peste 10 lei ca efect al scumpirilor din economie, în 2025 față de anul anterior
Bolt Food: Valoarea medie a comenzii a crescut cu peste 10 lei ca efect al scumpirilor din economie, în 2025 față de anul ...
În 2025, costurile din aplicația de livrări Bolt Food au crescut pe tot lanțul (de la restaurante la utilizatori), iar ...
Război Iran, MAE: Operaţiunile de repatriere sunt în această etapă imposibile
Război Iran, MAE: Operaţiunile de repatriere sunt în această etapă imposibile
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, a declarat, duminică seară, că operaţiunile ...