Doi români, foști responsabili la nivel înalt în energie, pe lista scurtă a viitorilor administratori ai Moldelectrica

Ministerul Energiei din Republica Moldova a publicat lista scurtă a candidaturilor acceptate pentru faza următoare a procesului de selecție a administratorilor operatorului de transport și sistem din Republica Moldova, Moldelectrica. Pe listă sunt doi români cu funcții înalte în trecut în sistemul energetic din România.
Mihai Nicuţ - lun, 05 mai 2025, 12:26
Doi români, foști responsabili la nivel înalt în energie, pe lista scurtă a viitorilor administratori ai Moldelectrica

“Urmare a desfășurării probei de evaluare a dosarelor depuse în cadrul concursului de selectare selectare a membrilor în componența Consiliului de administrație al ÎS „Moldelectrica” lansat de către Comisia de selectare instituită de Ministerul Energiei, 11 candidați au fost admiși la proba interviului. Astfel, la data de 8 mai 2025 la sediul Ministerului Energiei se vor desfășura interviurile pentru candidații admiși.

Amintim că, în martie curent, Ministerul Energiei a lansat concursul de selectare a patru din cei 7 membri ai Consiliului de administrație al ÎS „Moldelectrica”, care nu vor reprezenta autoritățile administrației publice și întreprinderea propriu-zisă”, arată ministerul Energiei de la Chișinău într-un comunicat.

Cei doi români sunt Corina Popescu și Bogdan Toncescu.

Corina Popescu este acum Vicepreședinte Strategie și Dezvoltare Afaceri la ENEVO Group SA și Profesor Asociat la Facultatea de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine, ASE. Înainte de asta, a fost secretar desStat în Ministerul Energiei în perioada decembrie 2015 – februarie 2017, director general al Electrica, în perioada noiembrie 2018 – mai 2022, dar și Președinte Directorat Transelectrica în perioada iunie 2017 – mai 2018. Anterior, a fost director general al OMVTrading GmbH Vienna – Sucursala București (februarie 2011 – decembrie 2015). A fost și vicepreședinte al Eurelectric, asociația industriei electrice din Europa.

Bogdan Toncescu a fost Președintele Directoratului Transelectrica în perioada iunie – decembrie 2021, după care membru în Directoratul companiei, în perioada aprilie 2022 – octombrie 2024. Acum este director al Direcției Guvernanță Corporativă în cadrul Transelectrica. Toncescu are încă un litigiu cu Transelectrica, după ce a fost înlăturat de la conducere înainte de finalizarea mandatului și a contestat procedura de numire a unui nou Directorat.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...