China și SUA încearcă să discute, dar Trump trebuie să renunțe la taxele impuse Chinei

Presa de stat chineză scrie că „nu ar fi nimic rău” dacă ar avea loc discuții comerciale cu administrația Trump, indicând o relaxare a poziției Beijingului, ambele părți căutând o cale de ieșire din războiul tarifar, scrie Hotnews.
Hotnews - lun, 05 mai 2025, 14:46
China și SUA încearcă să discute, dar Trump trebuie să renunțe la taxele impuse Chinei

Gestul vine în contextul în care Trump a indicat că speră să negocieze cu chinezii, ambele tabere având deocamdată doar de pierdut. Activitatea portuară americană s-a subțiat enorm, iar în China fabricile își trimit acasă muncitorii.

Yuyuan Tantian, un post controlat de televiziunea de stat CCTV, a postat joi pe platforma Weibo din China că Beijingul nu e presat să deschidă discuțiile și că oficialii americani „au contactat în mod proactiv China prin diverse canale, în speranța de a purta discuții cu partea chineză privind tarifele”.

De asemenea, postarea amintește unele date economice din SUA, inclusiv porturile goale și o contracție a PIB-ului în primul trimestru, afirmând că Washingtonul e „cu siguranță cel mai nerăbdător” în deschiderea de negocieri.

„Dacă e vorba de discuții, ușa e larg deschisă”, a spus Yuyuan Tantian. „Dacă e vorba de o luptă, o vom duce până la capăt.”

Analiștii au declarat că acest limbaj reprezintă o relaxare a poziției Beijingului față de săptămâna trecută, când Ministerul Comerțului a indicat că SUA va trebui să renunțe la taxele impuse Chinei înainte de a putea începe negocierile.

Zichen Wang, autorul buletinului informativ Pekingnology și cercetător la think-tank-ul Centrului pentru China și Globalizare din Beijing, a declarat că postările indică faptul că China pare pregătită pentru discuții comerciale.

„Această metodă de semnalizare prin intermediul conturilor de socializare rămâne relativ nouă în context chinezesc”, a spus el, deși Wang a menționat că Beijingul a mai folosit și în trecut conturi de socializare în scopuri de semnalare în timpul primului război comercial cu SUA.

Wang a adăugat că SUA „trebuie să demonstreze respect, să se abțină de la o retorică ostilă și să dea dovadă de sinceritate autentică” pentru a putea discuta de un progres semnificativ.

Washingtonul și Beijingul s-au angajat într-o escaladare reciprocă după ce Trump a început să majoreze tarifele la bunurile chinezești în februarie. Taxele suplimentare au ajuns la 145%, în timp ce Beijingul a impus o taxă de retorsiune de 125%.

Miercuri, Trump a declarat reporterilor că se așteaptă să vorbească cu președintele Chinei, Xi Jinping, la un moment dat. În ultimele săptămâni, Trump a făcut mai multe afirmații despre discuțiile cu China, afirmații pe care persoane familiarizate cu situația de la Beijing și Washington le-au considerat neadevărate.

Jamieson Greer, reprezentantul comercial al SUA, a declarat că SUA și China nu au purtat nicio negociere comercială de la preluarea mandatului

„În acest moment… au dificultăți enorme pentru că fabricile lor nu funcționează”, a spus Trump, adăugând că SUA s-ar putea descurca și fără produse chinezești.

„Cineva a spus: «O, rafturile vor fi goale». Ei bine, poate copiii vor avea doar două păpuși în loc de 30… și poate cele două păpuși vor costa cu câțiva dolari mai mult decât ar costa în mod normal.”

Comentariile sale vin în urma avertismentelor directe din partea marilor retaileri americani, inclusiv Walmart și Target, care i-au spus lui Trump că războiul comercial va duce la rafturi goale la un moment dat.

Deși cele două țări se află în impas în războiul comercial, ambele părți au atenuat impactul unora dintre tarife prin acordarea de scutiri pentru bunuri esențiale, cum ar fi iPhone-urile și importurile de produse chimice.

Totuși, impasul a început să afecteze ambele economii. Traficul din porturile americane a scăzut rapid, în timp ce în China, fabricile dependente de exporturi au început să-i trimită în șomaj tehnic pe lucrători.

„Principalul punct sensibil al Chinei în actualul test de rezistență dintre China și SUA este sănătatea pieței muncii”, a declarat Lynn Song, economist-șef pentru China la ING.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare vor fi cuprinse între 2,5% pentru cei cu peste 15 ani......
Sporuri de 10% pentru vameșii care lucrează cu surse generatoare de radiații – noul proiect al Legii salarizării
Sporuri de 10% pentru vameșii care lucrează cu surse generatoare de radiații – noul proiect al Legii salarizării
Funcţionarii publici din cadrul Autorităţii Vamale Române (AVR), care îşi desfăşoară activitatea cu surse de radiaţii ...
Trei companii chineze vor cumpăra 95 de avioane Airbus la un preț de catalog de 17,8 miliarde de dolari
Trei companii chineze vor cumpăra 95 de avioane Airbus la un preț de catalog de 17,8 miliarde de dolari
Trei companii aeriene din China vor cumpăra împreună 95 de aeronave Airbus la un preţ de catalog de aproximativ 17,8 ...
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ruse
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ...
Un petrolier care încărca petrol la terminalul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ...