Chimcomplex a dat în judecată Ministerul Energiei pentru că a primit un ajutor de stat mult mai mic decât a cerut

Societatea Chimcomplex S.A. Borzești face cunoscut acționarilor și investitorilor de la Bursa de Valori București punctul său de vedere cu privire la aspectele semnalate în cadrul raportului de audit al situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2024, care, potrivit companiei, au condus la exprimarea unei opinii cu rezerve de către auditorul financiar.
Cristian Negrei - lun, 05 mai 2025, 19:05
Chimcomplex a dat în judecată Ministerul Energiei pentru că a primit un ajutor de stat mult mai mic decât a cerut

Pentru anul 2023, Societatea a solicitat Ministerului Energiei un ajutor de stat în cuantum total de 73.612.702 lei, reglementat prin OUG nr. 138/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat întreprinderilor din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, din cauza costurilor indirecte semnificative pe care le suportă efectiv că urmare a transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice.

În mod prudential, Chimcomplex a recunoscut în situațiile financiare o subvenție mai mică decât cuantumul cuvenit conform legii de 73.612.702 lei, respectiv valoarea de 67.988.698 de lei, pe baza procentului din anii anteriori (de aproximativ 92%).

În luna decembrie 2024, Ministerul Energiei a alocat Chimcomplex doar suma de 30.696.497 de lei din valoarea ajutorului solicitat. Pentru diferența de ajutor neincasat, Chimcomplex a inițiat demersurile legale necesare, fiind înregistrată cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 159/32/2025 aflat pe rolul Curții de Apel Bacău.

Pe baza argumentelor solide indicate în cererea de chemare în judecată, Chimcomplex estimează șanse ridicate de obligare a Ministerului Energiei, pe cale judecătorească, la plata diferenței de ajutor de stat, se precizează în comunicarea făcută către investitori..

În funcție de stadiul de recuperare a sumelor neîncasate de la momentul autorizării situațiilor financiare ale anului 2025, Chimcomplex va proceda la înregistrarea corespunzătoare a creanței față de Ministerul Energiei.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.

Chimcomplex are o valoare de piaţă de 3,11 miliarde de lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, prezentat în premieră mondială la Caravan Salon 2026 din Düsseldorf.......
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor ...
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că ...