Austriecii se arată foarte nemulțumiți după ce gigantul american Mondelez a mutat în străinătate producția celebrelor bile de ciocolată Mozartkugel

Celebrele bile de ciocolată cu imaginea compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, pe care turiştii le aduc cu ei la întoarcerea din Austria, sunt produse din ce în ce mai mult în afara Austriei, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 05 mai 2025, 21:08
Austriecii se arată foarte nemulțumiți după ce gigantul american Mondelez a mutat în străinătate producția celebrelor bile de ciocolată Mozartkugel

Gigantul american Mondelez, care deţine Mirabell, una dintre cele mai renumite mărci de Mozartkugel, a transferat luna trecută producţia din oraşul austriac Salzburg, locul unde s-a născut Mozart, spre o locaţie din Europa de Est, ceea ce a realimentat o dezbatere intensă cu privire la marketing.

Fără a dezvălui locaţia exactă unde a fost mutată producţia, grupul american a dat asigurări că această „bijuterie este fabricată în continuare în interiorul unei reţele europene”. Totuşi, cu această ocazie, bilele de ciocolată Mozartkugel au trecut şi printr-o cură de slăbire, fiind mai uşoare cu câteva grame din cauza „contextului dificil”.

Toate acestea au provocat nemulţumiri în rândul concurenţilor austrieci care nu pot face nimic, pentru că Mozartkugel nu beneficiază de indicaţie geografică protejată, precum şampania sau parmezanul.

„Este o ruşine! Pentru unii, totul se reduce la bani”, se plânge maestrul cofetar Wolfgang Leschanz, 75 de ani, a cărui firmă de familie este una din ultimele care mai produce bile de ciocolată Mozartkugel în regim manual.

În atelierul său din Viena, zece etape sunt executate în mod minuţios pentru a oferi un gust inimitabil pentru cele 20.000 de bile Mozartkugel pe care Wolfgang Leschanz le produce în fiecare an cu angajaţii săi, pentru o piaţă de top, în condiţiile în care o singură bilă costă trei euro.

În cazul lui Wolfgang Leschanz, tehnica folosită rămâne cea tradiţională, însă fiecare poate face cum doreşte. Atunci când a inventat reţeta pentru Mozartkugel, în 1890, la Salzburg, cofetarul Paul Fürst nu s-a gândit să îşi breveteze invenţia. Rezultatul: această specialitate, devenită foarte populară în Europa, există sub mai multe denumiri şi în diferite prezentări.

Asta spre nemulţumirea lui Martin Fürst, stră-stră-nepotul lui Paul Fürst, care produce aproximativ 3,5 milioane de bile Mozartkugel pe an, în regim manual, în oraşul natal al lui Mozart. Familia lui Martin a trebuit să lupte mai mulţi ani, inclusiv prin tribunale, pentru a fi singura care poate să îi comercializeze produsul sub denumirea de „Mozartkugel originale din Salzburg”.

Nici măcar rivalul german Reber, care produce zilnic 500.000 de bile de ciocolată Mozartkugel imediat peste graniţă de Salzburg, nu poate folosi termenul „originale” ci trebuie să se mulţumească cu denumirea „autentice”.

Decizia gigantului Mondelez de a pleca din Austria îl exasperează pe Wolfgang Leschanz, care compară noile bile de ciocolată cu ceştile de porţelan împodobite cu portretul lui Mozart cumpărate dintr-un magazin de suveniruri, pe spatele cărora scrie „Made in China”.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...