Programul Rabla continuă şi în 2015. Ministrul Mediului spune că ar putea fi modificat

RABLA 2015 Programul Naţional de Stimulare şi Înnoire a Parcului Auto Naţional /Programul Rabla/ va continua şi în 2015 şi ar putea avea o structură diferită faţă de ediţia din acest an, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Economica.net - J, 03 iul. 2014, 08:50
Programul Rabla continuă şi în 2015. Ministrul Mediului spune că ar putea fi modificat

Programul Rabla va exista şi în 2015. Va fi un program care poate va diferi de structura actuală. Am deschis un dialog în acest sens, în luna mai, cu Asociaţia Română a Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România /APIA/, care şi-a exprimat punctul de vedere, de a fi creativi şi de a veni până în toamnă cu un program care să poată să fie şi mai bun’, a spus Korodi.

Ministrul Mediului a menţionat, totodată, că are unele nemulţumiri în privinţa acordării eco-bonusurilor în cadrul programului ‘Rabla’, iar pentru ediţia viitoare are în plan majorarea valorii acestora.

‘Am unele nemulţumiri în ceea ce priveşte acordarea eco-bonusului. În primele trei luni ale anului au fost acordate 586 de eco-bonusuri. Ne gândim serios să creştem valoarea eco-bonusurilor pentru ediţia din anul viitor. Acum, nu vă pot spune care va fi valoarea şi nici la cât ar trebui să se situeze aceasta, în viziunea mea. Vom comunica acest lucru la momentul oportun şi pe cale instituţională’, a precizat Attila Korodi.

RABLA 2014 Persoanele fizice interesate să achiziţioneze un autovehicul nou prin Programul Rabla se pot înscrie, începând din 8 aprilie, la dealerii auto şi, ulterior, îşi pot casa maşinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Pentru ediţia din acest an a Programul Rabla, lansat oficial cu două luni mai devreme decât în 2013, sunt alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice şi instituţii publice.

Posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani îşi vor putea achiziţiona, în 2014, o maşină nouă prin programul ‘Rabla’ pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic. Practic, este pentru prima dată când voucherele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, la fel ca şi anul trecut.

Pentru ediţia din acest an, bugetul total este de 140 milioane de lei, iar persoanele fizice care doresc să beneficieze de un tichet electronic se pot adresa direct producătorilor/dealerilor validaţi în program.

În vederea stimulării achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei în următoarele situaţii: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, respectiv achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu le cere artiștilor să nu mai accepte promovarea prin afișaj ilegal. „Este o boală oribilă care sluţeşte Bucureştiul şi pe care nu a tratat-o nimeni”
Ciucu le cere artiștilor să nu mai accepte promovarea prin afișaj ilegal. „Este o boală oribilă care sluţeşte ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, face apel la artişti să nu mai accepte să fie promovaţi prin afişaj ilegal, transmite Agerpres....
ANPC a declanșat o anchetă cu privire la acțiunea de control de vineri de la Constanța condusă de Horia Constantinescu, fostul președinte al instituției
ANPC a declanșat o anchetă cu privire la acțiunea de control de vineri de la Constanța condusă de Horia Constantinescu, ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a precizat, sâmbătă, că acţiunea de control de vineri, ...
Atac cu dronă asupra Ambasadei SUA din Bagdad, după un bombardament asupta unei facțiuni pro-iraniene soldat cu trei morți
Atac cu dronă asupra Ambasadei SUA din Bagdad, după un bombardament asupta unei facțiuni pro-iraniene soldat cu trei morți
Un atac a vizat în zorii zilei de sâmbătă Ambasada Statelor Unite din Bagdad, după lovituri americane în capitala irakiană ...
Clubul de fotbal AS Roma a primit aprobarea pentru construirea unui stadion nou
Clubul de fotbal AS Roma a primit aprobarea pentru construirea unui stadion nou
Consiliul oraşului Roma a votat vineri în favoarea proiectului noului stadion pe care AS Roma intenţionează să îl construiască ...