Noul guvern german a fost învestit oficial

Președintele german Frank-Walter Steinmeier a procedat marți seara la învestirea oficială a celor 17 miniștri din guvernul noului cancelar Friedrich Merz, ales în funcție din a doua încercare în Bundestag (parlamentul), relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 06 mai 2025, 22:05
Noul guvern german a fost învestit oficial

„Vă preluați astăzi îndatoririle (…) într-o perioadă dificilă în care multe lucruri pe care le consideram stabile și sigure sunt puse sub semnul întrebării, subminate și atacate în mod deschis”, a declarat președintele social-democrat Steinmeier, la finalul unei zile cu suișuri și coborâșuri la Berlin, unde pentru prima dată a fost nevoie de două tururi pentru alegerea cancelarului în Bundestag.

Din noua echipă guvernamentală fac parte opt femei și trei persoane care au crescut în fosta Germanie de Est comunistă (fosta RDG) și una de origine străină.

Primul care a fost învestit a fost vicecancelarul și ministrul de Finanțe, social-democratul Lars Klingbeil.

În ordine protocolară, Alexander Dobrindt – din partidul bavarez CSU (Uniunea Creștin-Democrată) – a fost oficializat în funcția de ministru de interne, în timp ce conservatorul Johann Wadephul a preluat conducerea Ministerului de Externe.

Foarte popularul social-democrat Boris Pistorius și-a păstrat portofoliul Apărării.

Conservatoarea Katherina Reiche a fost numită titulară la Ministerul Economiei.

În scurta sa alocuțiune, Steinmeier și-a exprimat speranța pentru o îmbunătățire a situației politice din Germania: „Ar fi bine pentru țara noastră în ansamblu dacă ne-am plânge mai puțin de ceea ce ne lipsește și am vorbi mai mult despre ceea ce facem bine, despre punctele noastre forte”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ai UE, posturi la care pot aplica inclusiv specialiști români....
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, ...