SUA și aliații europeni ai Ucrainei lucrează la o propunere de armistițiu. Rusia va suporta noi sancțiuni dacă o respinge – sursă Reuters

Statele Unite şi aliaţii europeni ai Ucrainei sunt în curs de finalizare a unei propuneri privind un armistiţiu pentru o perioadă de 30 de zile în războiul ruso-ucrainean, propunere care va fi transmisă Rusiei, iar dacă o respinge va fi supusă unor noi sancţiuni care-i vor fi impuse în comun de SUA şi de ţările europene, a declarat vineri o sursă diplomatică franceză citată de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 mai 2025, 21:27
SUA și aliații europeni ai Ucrainei lucrează la o propunere de armistițiu. Rusia va suporta noi sancțiuni dacă o respinge - sursă Reuters

Totuşi, aceeaşi sursă subliniază că propunerea încă nu este convenită şi asupra ei se va mai lucra la un summit găzduit de Ucraina în acest weekend. „Nu am ajuns complet la un proiect final, dar sperăm că suntem la un moment de convergenţă”, a adăugat sursa franceză, care a cerut anonimatul.

„Ceea ce se poate întâmpla în orele sau zilele următoare este că poate veni un anunţ de încetare a focului pentru 30 de zile sau unul compartimentat, ceea ce încă se discută”, a continuat oficialul, menţionând că aceste discuţii abordează fie anunţarea de către Ucraina a unei încetări unilaterale a focului, fie oferirea unui termen scurt de răspuns Rusiei, dar în orice variantă refuzul acesteia ar antrena noi sancţiuni comune americano-europene.

Discuţiile politice şi tehnice dintre Europa şi SUA au fost intensificate în ultima săptămână, inclusiv preşedinţii francez şi american, Emmanuel Macron şi Donald Trump, având joi o convorbire telefonică asupra propunerii de armistiţiu. „Am simţit în discuţiile cu americanii o anumită iritare faţă de postura Rusiei, faţă de lipsa ei de reactivitate şi de seriozitate cu privire la ceea ce s-a propus anterior”, a mai afirmat sursa citată, conform căreia „decizia este practic luată”, deşi încă au loc discuţii asupra propunerii de încetare a focului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri mai devreme că va găzdui sâmbătă o reuniune a liderilor din ţările aşa-numitei „coaliţii a voluntarilor” dispuşi să ofere garanţii de securitate Ucrainei prin participarea la o forţă de menţinere a păcii în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia.

Iniţiativa unui armistiţiu de 30 de zile, timp în care Kievul şi Moscova să desfăşoare negocieri de pace, este susţinută de preşedintele american Donald Trump, conform unui mesaj postat joi de acesta pe reţeaua de socializare Truth Social.

„Discuţiile cu Rusia/Ucraina continuă. Statele Unite doresc, în mod ideal, o încetare necondiţionată a focului pentru 30 de zile”, a scris el în acest mesaj.

„Dacă încetarea focului nu este respectată, Statele Unite şi partenerii lor vor impune noi sancţiuni” Rusiei, a adăugat liderul de la Casa Albă, care a deplâns că „mii de soldaţi tineri mor în fiecare săptămână” în acest război şi „toată lumea ar trebui să dorească să înceteze”. „Acest armistiţiu trebuie să conducă în final la un acord de pace”, a indicat Trump în acelaşi mesaj.

Te-ar mai putea interesa și
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ai UE, posturi la care pot aplica inclusiv specialiști români....
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, ...