Hidroelectrica: Producția de energie electrică și profitul s-au prăbușit în primul trimestru

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a prezentat rezultate operaționale și financiare în scădere accentuată în primul trimestru al anului. A avut cel mai slab prim trimestru din ultimii zece ani din punct de vedere hidrologic.
Mihai Nicuţ - mie, 14 mai 2025, 08:29
Hidroelectrica: Producția de energie electrică și profitul s-au prăbușit în primul trimestru

Hidroelectrica a raportat o producție de energie electrică de doar 2,65 TWh, net, în primele trei luni ale acestui an, în scădere cu 38% față de aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, vânzările de energie electrică au scăzut, în termeni de volum, până la 2,84 TWh, și ele în scădere cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Financiar, veniturile companiei au scăzut cu 26%, până la 1,86 miliarde de lei. Profitul operațional EBITDA a scăzut la jumătate, până la 867 de milioane de lei.

Proftul net a fost, de asemenea, mai redus cu 56%, până la doar 589 de milioane de lei.

„În primul trimestru al anului 2025, producția netă de energie electrică a înregistrat o scădere
semnificativă de aproximativ 38% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la 2.654
GWh, cea mai scazuta valoare pentru trimestrul I in ultimii 10 ani. Acest impact semnificativ este cauzat
în principal de condițiile hidrologice deficitare, respectiv o perioadă de secetă hidrologică severă, cu un
debit mediu al Dunării în trimestrul I 2025 de doar 4.257 mc/s,în scădere cu aproximativ 40% față de
perioada similară a anului 2024.

„Aceasta influenta a riscului hidrologic a fost deja anticipata de companie și integrată in bugetul de venituri si cheltuieli aferent anului 2025. Printr-o abordare prudentă și o planificare financiară riguroasă, impactul condițiilor naturale a fost atenuat parțial prin adaptarea strategiei comerciale, respectiv tranzacționarea pe piața forward și consolidarea segmentului de furnizare. Aceasta a permis companiei să realizeze un profit brut in crestere cu 26% fata de estimările bugetare”, arată compania în raportul său.

Creștere pe segmentul de furnizare

„Numărul locurilor de consum (LC) din portofoliu la data de 31 martie 2025 este de 630.927, în creștere
cu 8%, respectiv 47.498 LC comparativ cu 31 martie 2024, când se înregistrau 583.429. Această evoluție
este consecința intrării în portofoliul de furnizare a unui număr semnificativ de noi clienți casnici, dar și a creșterii într-un ritm chiar mai accentuat a segmentului noncasnic.
Această dinamică susține atât diversificarea veniturilor, cât și reducerea expunerii la volatilitatea pieței
angro, aliniindu-se obiectivului strategic de echilibrare a portofloliului”, arată compania.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns la Programul RO-Tranziţie Verde
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a atras peste 118 milioane de euro din finanţări externe în ultimele 10 luni, mai mult decât în întreg intervalul 2021 - iunie 2025, perioadă......
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, sisteme antidronă, sisteme de apărare antiaeriană
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, ...
Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore ...
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Normal, lanțul de magazine deținut de miliardarul danez Anders Holch Povlsen, intră în România și are planuri ambițioase ...
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut o întâlnire vineri în apropierea bazei navale americane ...