Trump anunță cea mai mare comandă din istoria Boeing. Qatarul va cumpăra 160 de avioane pe care va plăti 200 de miliarde de dolari

Compania aeriană Qatar Airways a făcut o comandă de 160 de avioane în valoare totală de 200 de miliarde de dolari de la compania Boeing, a anunţat miercuri preşedintele american Donald Trump, în vizită oficială în Qatar, a doua etapă a turneului său în Golf, informează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 mai 2025, 18:49
Trump anunță cea mai mare comandă din istoria Boeing. Qatarul va cumpăra 160 de avioane pe care va plăti 200 de miliarde de dolari

„Este cea mai importantă comandă de avioane din istoria (companiei) Boeing”, a declarat Donald Trump, precizând că ea reprezintă „peste 200 de miliarde de dolari pentru 160 de avioane” şi că acest lucru „este fantastic, este un record”.

Anunţul a fost făcut în timp ce preşedintele american semna o serie de acorduri la Doha, alături de emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad al-Thani. Unele acorduri se referă la apărare, în special la furnizarea de drone MQ-9B.

În timpul primei etape a turneului său în regiune, la Riad, Donald Trump a creat o surpriză anunţând ridicarea sancţiunilor la adresa Siriei şi având o întrevedere cu preşedintele islamist sirian Ahmed al-Sharaa.

La Doha, Donald Trump a avut parte de o primire la fel de fastuoasă ca la Riad. Emirul Qatarului s-a deplasat la aeroport pentru a-l întâmpina, iar avionul prezidenţial a beneficiat de o escortă de avioane de luptă qatariote.

Convoiul lui Donald Trump a precedat apoi maşinile Cybertruck ale constructorului Tesla în culorile forţelor de securitate qatariote, un semn de curtoazie făcut lui Elon Musk, proprietarul acestei mărci şi mare aliat al preşedintelui Trump.

Însă această trecere pe la Doha are în spate un scandal politic. Opoziţia democrată din SUA îi reproşează miliardarului că a acceptat „cea mai mare mită străină din istoria recentă”: un Boeing 747-8 de 400 de milioane de dolari, oferit lui Donald Trump de familia regală a Qatarului, care să înlocuiască cel puţin provizoriu avionul său oficial şi pe care să-l folosească după încheierea mandatului său.

Sursa foto: Captură video YouTube.com

Te-ar mai putea interesa și
Fermierii români se alătură campaniei de protest împotriva reducerii bugetului PAC pentru perioada 2028-2034
Fermierii români se alătură campaniei de protest împotriva reducerii bugetului PAC pentru perioada 2028-2034
Organizaţiile fermierilor şi cooperativelor din România îşi exprimă solidaritatea cu fermierii europeni şi se alătură campaniei de protest împotriva reducerii bugetului Politicii Agricole......
Misiunea navală a UE a interceptat un petrolier „suspectat” ca aparţinând flotei fantomă a Rusiei în Marea Mediterană
Misiunea navală a UE a interceptat un petrolier „suspectat” ca aparţinând flotei fantomă a Rusiei în Marea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a declarat duminică că operaţiunea navală militară europeană din Marea Mediterană, ...
Gigantul imobiliar NEPI Rockcastle extinde parcul fotovoltaic de la Ariceștii Rahtivani cu o investiție de 30 de milioane de euro
Gigantul imobiliar NEPI Rockcastle extinde parcul fotovoltaic de la Ariceștii Rahtivani cu o investiție de 30 de milioane ...
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, are în pregătire extinderea parcului fotovoltaic ...
Franţa şi Germania, aproape de un acord privind funcţia de preşedinte a BCE
Franţa şi Germania, aproape de un acord privind funcţia de preşedinte a BCE
Doi candidaţi se luptă pentru a-i succeda lui Christine Lagarde la Banca Centrală Europeană (BCE), a anunţat un oficial ...