Un robot umanoid al Unitree s-a luptat cu inginerii săi

În China, un videoclip care circulă pe reţelele sociale arată un robot umanoid al companiei Unitree luptându-se agresiv în mijlocul unei linii de asamblare. Această scenă a fost filmată efectiv într-o fabrică din China, scrie Le Figaro citat de News.ro.
News.ro - J, 15 mai 2025, 09:34
Un robot umanoid al Unitree s-a luptat cu inginerii săi

Potrivit imaginilor devenite virale, robotul umanoid, cu o înălţime de 1,80 m, prinde viaţă şi se zbate agresiv în faţa inginerilor săi panicaţi. Modelul, dezvoltat de compania chineză Unitree Robotics, a părut să piardă brusc controlul mişcărilor sale. În filmare, robotul pare să încerce să se elibereze de lanţurile sale şi să-i atace pe ingineri, lovindu-i cu piciorul în toate direcţiile.

Unul dintre aceştia a reuşit în cele din urmă să restabilească situaţia prin reajustarea parametrilor robotului.

Unitree H1, ca şi alţi roboţi din generaţia sa, se bazează pe algoritmi complecşi pentru a-şi îndeplini sarcinile. Potrivit The Times of India, o eroare de cod este sursa acestei defecţiuni.

Un alt incident similar a avut loc la un festival din China, când un robot a intrat în mulţime. Aceste incidente alimentează îngrijorările cu privire la siguranţa acestor tehnologii.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...