Vânzările Biofarm au crescut la 95 milioane de lei în primul trimestru

Biofarm (simbol bursier BIO), unul dintre cei mai mari producători de medicamente şi suplimente alimentare din România, a avut venituri din vânzări de 95 de milioane de lei în primul trimestru din 2025, cu aproape 33% mai mari decât cele obţinute în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportării de la BVB.
Economica.net - J, 15 mai 2025, 10:19
Vânzările Biofarm au crescut la 95 milioane de lei în primul trimestru

„Rezultatele obținute în primele trei luni ale acestui an confirmă eficiența strategiei de dezvoltare aplicate, într-un context economic complex, influențat de majorările de prețuri la materii prime și ambalaje. Continuăm să investim în extinderea portofoliului și în optimizarea proceselor, păstrând direcția strategică axată pe inovație și dezvoltare sustenabilă,” a declarat Cătălin Vicol, director general la Biofarm.

În primele trei luni ale anului, Biofarm și-a menținut poziția a doua în segmentul Consumer Healthcare (CHC) după volumul de unități vândute. Vânzările au fost susținute de evoluția bună a categoriilor destinate tratamentului simptomatic al răcelii și gripei, sănătății digestive, managementului durerii, precum și echilibrului emoțional.

Biofarm are două fabrici de medicamente în București și o unitate de testare și dezvoltare de produse, iar portofoliul său de peste 100 de produse acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru a explica întârzierile în autorizarea......
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri ...
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, respingând ...