Investiție de 254 de milioane de euro în portul Constanța, zona Midia

O investiție de peste 1,26 miliarde de lei, circa 254 de milioane de euro, ar urma să fie realizată în portul Constanța, zona Midia. Este vorba de construcția nu cheu și amenajarea unei zone portuare pe o suprafață de 550.000 de mp.
Andrada Ghira - J, 15 mai 2025, 16:32
Investiție de 254 de milioane de euro în portul Constanța, zona Midia

Un cheu vertical (construcție amplasată de-a lungul malului unui râu, canal sau al unei mări, utilizată pentru acostarea, oprirea și fixarea navelor, încărcarea și descărcarea mărfurilor sau îmbarcarea și debarcarea pasagerilor – nr.) cu o lungime de 1291 ml și realizarea unui teritoriu portuar (la nivel de umplutură) cu o suprafață de 553.430 mp ar urma să fie construite în portul Constanța, zona Midia. Investiția este de peste 1,26 miliarde lei, potrivit proiectului de act normativ pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Investiția vizează creșterea capacității de transport maritim și a volumului schimburilor comerciale, și va fi realizată de CN APM SA Constanța.

De acest proiect se discută din 2023, iar anul trecut, presa locală relata că valoarea proiectului este de 1,6 miliarde de lei, fără TVA.

Investiția are o durată de execuție de 36 de luni și va fi finanțată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027, de la bugetul de stat (prin Ministerul Transporturilor) și din surse proprii ale Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” – S.A. Constanța, în limita sumelor aprobate anual conform legislației.

Proiectul are nevoie de aprobarea Guvernului.

Ce lucrări au fost identificate prin studiul de fezabilitate ca fiind necesare:

  • Extinderea lungimii frontului de acostare, a cheurilor, cu 1.291 ml;
  • Realizare dragaje pentru amenajarea teritoriului portuar pe o suprafață de 358.250 mp;
  • Amenajare teritoriu portuar, prin umpluturi, cu o suprafață de 553.430 mp;
  • Realizare linie de cale ferată cu o lungime de 300 m – racord CF din linia de tragere a stației Capu Midia;
  • Realizare drumuri de acces;
  • Asigurarea utilităților de bază: rețele alimentare nave cu energie electrică și apă, stingerea incendiilor, iluminat, canalizare menajeră și pluvială.

 

Te-ar mai putea interesa și
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la summitul şefilor de stat şi de guverne de la Bruxelles, relatează AFP,......
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă nu se ajunge la un acord în privința bugetului UE, vor exista niște măsuri tranzitorii
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puţini ...