ANPIS a dat amenzi de aproape 395.000 de lei pentru nerespectarea serviciilor sociale, în urma a 6067 controale realizate în luna aprilie

Inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi ai agenţiilor judeţene au aplicat în luna aprilie amenzi în valoare de 394.010 lei în urma a 607 controale inopinate desfăşurate la nivel naţional, cu scopul de a verifica calitatea serviciilor sociale şi aplicarea corectă a Legii privind venitul minim de incluziune şi acordarea ajutoarelor pentru încălzire, informează instituția prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 15 mai 2025, 17:15
ANPIS a dat amenzi de aproape 395.000 de lei pentru nerespectarea serviciilor sociale, în urma a 6067 controale realizate în luna aprilie

În urma acestor verificări au fost aplicate 85 de amenzi, în timp ce în cazul unui serviciu social a fost dispusă retragerea licenţei de funcţionare, din cauza abaterilor grave.

De asemenea, inspectorii sociali au dispus 3.057 de măsuri de remediere, după ce au identificat nereguli importante, cum ar fi: lipsa autorizaţiilor şi a licenţei de funcţionare; condiţii necorespunzătoare de cazare: spaţii inaccesibile, mobilier degradat, băi insuficiente şi neadaptate; personal insuficient în raport cu numărul de beneficiari; lipsa activităţilor de recuperare sau reabilitare; dosare care trebuie reanalizate pentru venitul minim de incluziune sau ajutoarele de încălzire; lipsa planurilor individuale de intervenţie; lipsa demersurilor pentru angajarea unui asistent social.

„Toate aceste situaţii au fost consemnate în procesele-verbale de control, iar pentru fiecare sau stabilit termene clare de remediere. Respectarea acestor măsuri va fi atent monitorizată de Inspecţia Socială”, notează sursa citată.

În primele patru luni ale anului 2025, ANPIS şi agenţiile judeţene au efectuat 2.477 de controale inopinate, fiind aplicate 235 de sancţiuni, în valoare totală de 3.632.010 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...