Turbine eoliene în Marea Neagră. Anunț de ultimă oră de la Guvernul României

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță lansarea apelului pentru expresii de interes în vederea identificării perimetrelor din Marea Neagră destinate producției de energie eoliană, potrivit unui comunicat de presă.Vizează 3.000 MW instalați în turbine eoliene offshore
Mihai Nicuţ - mar, 20 mai 2025, 11:05
Turbine eoliene în Marea Neagră. Anunț de ultimă oră de la Guvernul României

Ministerul Energiei lansează un apel public pentru transmiterea expresiilor de interes privind realizarea studiului de identificare și delimitare a perimetrelor din Marea Neagră care pot fi concesionate pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore.

“Această etapă marchează începutul unei noi etape în implementarea Legii nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore – o lege-cadru care oferă României șansa de a valorifica un potențial energetic de excepție și de a deveni lider regional în producerea de energie curată în Marea Neagră”, arată comunicatul.

“Studiul va analiza potențialul eolian din Marea Neagră, caracteristicile geotehnice ale mediului marin, impactul de mediu și biodiversitatea, posibilitățile de racordare la Sistemul Energetic Național, dar și compatibilitatea cu alte utilizări ale spațiului maritim – precum navigația, pescuitul, extracțiile sau zonele militare. În plus, vor fi evaluate și aspectele logistice, de securitate și transport, pentru a propune o prioritizare coerentă a perimetrelor ce pot susține dezvoltarea de proiecte strategice. În acest demers, Ministerul Energiei beneficiază de sprijinul unor parteneri internaționali de renume, precum Banca Mondială, și al Comisiei Europene, prin instrumentul TSI oferit de Secretariatul General REFORM”, a mai transmis instituția.

„Marea Neagră este o resursă energetică strategică pentru țara noastră, pe care prea puțin am valorificat-o până acum, dar care poate deveni un pilon esențial al securității energetice naționale și regionale. În mandatul meu am prioritizat investițiile în Marea Neagră, cu scopul de a diversifica și consolida mixul energetic, pentru ca România să devină liderul energetic de care regiunea noastră are nevoie. Prin producția de gaze din perimetrul Neptun Deep și prin producția de energie electrică din perimetrele eoliene offshore, cu un potențial teoretic total de 76GW conform studiului Băncii Mondiale, sistemul energetic românesc devine mai sigur și contribuie la creșterea competitivității și rezilienței economiei naționale. Acest apel lansat de Ministerul Energiei este parte din construcția unei noi arhitecturi energetice pentru țara noastră.

Studiul pe care îl pregătim va sta la baza deciziilor strategice de concesionare a perimetrelor offshore și va oferi investitorilor o viziune clară, fundamentată științific și în acord cu cele mai bune practici internaționale. Invit toți actorii relevanți – companii, consorții, institute de cercetare – să participe activ la acest proces. Împreună vom transforma potențialul Mării Negre într-un motor real al tranziției energetice din România”, a spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Studiul are ca obiectiv final susținerea dezvoltării unei capacități instalate de energie eoliană offshore de minim 3 GW până în 2035, în linie cu țintele asumate de România la nivel european.

Expresiile de interes pot fi transmise până la data de 10 iunie 2025.

În februarie 2024, Banca Mondială a prezentat un studiu referitor  energia eoliană offshore din România, potrivit căruia până la 7 GW de capacitate eoliană offshore ar putea fi instalată în România până în 2035. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, România țara are un potențial de 76 GW de resurse eoliene offshore care pot fi exploatate, dintre care 22 GW sunt potrivite pentru turbine eoliene fixeși 54 GW pentru turbine plutitoare.

Potrivit ultimelor ținte referitoare la instalarea de capacități regenerabile în România trecute în strategia energetică, ponderea surselor regenerabile în consumul de energie va ajunge de 44% în 2035. În varianta inițială a strategiei, înainte a fi dezbătută public, ținta era de 41,1% în 2035.

Citește și:

BSOG a finalizat studiul de fezabilitate pentru turbinele eoliene din Marea Neagră. Vizează amplasarea a 3.000 MW

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria modernizează infrastructura feroviară din nordul țării, cu accent în zona Ruse și a viitorului pod peste Dunăre
Bulgaria modernizează infrastructura feroviară din nordul țării, cu accent în zona Ruse și a viitorului pod peste Dunăre
Guvernul bulgar a aprobat finanţarea UE pentru construirea unui terminal intermodal în Ruse. Valoarea proiectului este de aproape 60 de milioane de euro....
Includerea normei Euro în calculul impozitului: RAR arată unde poate fi găsită informația pe CIV
Includerea normei Euro în calculul impozitului: RAR arată unde poate fi găsită informația pe CIV
Registrul Auto Român (RAR) a explicat unde poate fi găsită informația cu privire la norma de depoluare Euro a fiecărui ...
Avionul electric Embraer Eve a efectuat primul zbor
Avionul electric Embraer Eve a efectuat primul zbor
Eve, divizia de avioane electrice a Embraer, a anunțat că prototipul său de „mașină zburătoare” la scară reală ...
Şeful diplomaţiei americane: Nu putem forţa nici Ucraina, nici Rusia, să încheie un acord. Trebuie să vrea ei
Şeful diplomaţiei americane: Nu putem forţa nici Ucraina, nici Rusia, să încheie un acord. Trebuie să vrea ei
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a declarat, la Washington, că niciun acord nu va fi impus Ucrainei, în momentul ...