Cea mai mare listare din 2025 – Acțiunile CATL cresc cu 14% la bursa din Hong Kong

Acţiunile Contemporary Amperex Technology Co Ltd (CATL) au urcat în debutul şedinţei de la Bursa din Hong Kong, după ce gigantul chinez a finalizat cea mai mare listare globală din acest an, obţinând 4,6 miliarde de dolari, în pofida turbulenţelor geopolitice, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 20 mai 2025, 11:28
Cea mai mare listare din 2025 - Acțiunile CATL cresc cu 14% la bursa din Hong Kong

Acţiunile CATL, cel mai mare producătorul mondial de baterii pentru vehicule electrice (EV), înregistrau marţi dimineaţa în Hong Kong un avans de 14%, în timp ce acţiunile sale tranzacţionate la Bursa de la Shenzhen au scăzut, scrie Agerpres.

CATL „este un adevărat campion care facilitează tranziţia energetică, un simbol al succesului Chinei ca lider verde global”, a apreciat Karine Hirn, partener la East Capital Group.

CATL furnizează baterii către clienţi ca Tesla, Volkswagen AG, Ford Motor şi Mercedes-Benz Group AG, iar pe segmentul bateriilor pentru vehicule electrice are o cotă de piaţă de aproximativ 38%, depăşind cu mult rivalele, conform datelor SNE Research.

Compania, cu sediul în Ningde, Fujian, a generat anul trecut vânzări de 50 miliarde de dolari şi un profit net de şapte miliarde de dolari.

Finanţarea obţinută în urma listării la Hong Kong va fi folosită, în principal, pentru planurile în valoare de 7,6 miliarde de dolari de extindere în străinătate, mai ales în Europa.

Conducerea CATL anunţa recent că se aşteaptă la „un impact redus” în urma taxelor vamale americane, în contrast cu marii producători auto mondiali, de la Toyota Motor la Stellantis NV şi General Motors, care au avertizat că se vor confrunta cu costuri suplimentare de miliarde de dolari.

Conform analiştilor, cererea pentru acţiuni CATL a fost determinată de sporirea încrederii în China din partea investitorilor globali, în pofida tensiunilor comerciale cu SUA.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...