Ciolacu a demisionat şi din funcţia de preşedinte al PSD

Marcel Ciolacu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al PSD în cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional al partidului. Acesta a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj despre decizie.
AGERPRES - mar, 20 mai 2025, 13:45
Ciolacu a demisionat şi din funcţia de preşedinte al PSD

„Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect. A fost o onoare să conduc partidul care a dus România în NATO. Partidul care a deschis ușile către Uniunea Europeană. Partidul care a pus, recent, și ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spațiul Schengen. Nicio altă forță politică din această țară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul national. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democrații, și toți cei care ne susțin trebuie să fim mândri și de care să nu ne îndoim vreodată. Vă mulțumesc tuturor – de la colegii din prima linie, până la cei din organizațiile locale din întreaga țară. Fiecare dintre cei cu care am stat de vorbă în acești ani m-a învățat ceva și m-au făcut mai bun. Avem oameni extraordinari în partid. Oameni curajoși, uneori tăcuți, dar neobosiți. Mă înclin în fața fiecăruia. Voi sunteți sufletul acestui partid. Nu sigla, nu funcțiile – ci voi!”, a scris Ciolacu pe pagina de Facebook.

Consiliul Politic Naţional al PSD s-a reunit marţi, la Vila Lac, pentru a face o analiză extinsă asupra situaţiei partidului după alegerile prezidenţiale şi a stabili paşii pe care trebuie să îi facă în continuare, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează să fie amplasată în județul Constanța. Tot în aceeași zonă,......
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...