ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali

Organizația Națiunilor Unite a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegaţii de diplomaţi la Jenin, în Cisiordania, cerând o "investigaţie amănunţită" din partea autorităţilor israeliene, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 21 mai 2025, 21:26
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali

„Aceşti diplomaţi, inclusiv personalul ONU, au fost ţinta unor tiruri, fie că au fost focuri de avertisment sau altceva, ceea ce este inacceptabil”, a declarat Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU.

Ministerul de Externe german a cerut, de asemenea, explicaţii de la guvernul israelian cu privire la modul în care au fost trase focuri către o delegaţie diplomatică în Cisiordania.

La rândul său, Olanda a condamnat tirurile israeliene în timpul unei vizite a unei delegaţii de diplomaţi la Jenin, în Cisiordania ocupată, ministrul de externe cerând „clarificări” autorităţilor israeliene.

„Soldaţii armatei israeliene au tras în apropierea unei delegaţii diplomatice, din care făcea parte un diplomat olandez”, a declarat ministrul de Externe Caspar Veldkamp pe platforma X.

Ambasadorii Israelului în Franţa, Spania, Portugalia şi Italia au fost convocaţi după ce militari israelieni au deschis focuri de avertisment în timpul trecerii unei delegaţii de diplomaţi printr-o zonă din Jenin, în nordul Cisiordaniei, notează AFP.

Parisul a anunţat că îl va convoca pe ambasadorul Israelului după tirurile „inacceptabile”, calificate drept focuri de avertisment de către armata israeliană, la adresa diplomaţilor, între care şi unul francez, în timpul unei vizite în Cisiordania, a anunţat miercuri ministrul francez de Externe Jean-Noel Barrot.

Incidentul a avut loc la începutul după-amiezii, la periferia taberei de refugiaţi din Jenin, oraş care se află în centrul unei importante ofensive militare israeliene împotriva grupărilor armate palestiniene în nordul teritoriului, potrivit unui jurnalist AFP care a filmat mai multe maşini cu numere diplomatice părăsind în grabă perimetrul după ce au fost trase focuri de armă.

Armata israeliană susţine că a fost vorba de focuri de avertisment după ce diplomaţii „au deviat de la traseul aprobat” pentru o vizită organizată de Autoritatea Palestiniană la Jenin, în Cisiordania.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A3 Transilvania. Un lot construit de Umbrărescu va fi dat în trafic luna viitoare – surse
Autostrada A3 Transilvania. Un lot construit de Umbrărescu va fi dat în trafic luna viitoare – surse
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să trimită luna viitoare comisia de recepție pe lotul Zimbor - Poara Sălajului (12 km) din Autostrada A3......
Autonom Services listează la bursă a treia emisiune de obligaţiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services listează la bursă a treia emisiune de obligaţiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services listează pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cea de-a treia emisiune de obligaţiuni ...
Ce legi va susține PSD în sesiunea extraordinară a Parlamentului și la ce se opune. Anunțul lui Grindeanu
Ce legi va susține PSD în sesiunea extraordinară a Parlamentului și la ce se opune. Anunțul lui Grindeanu
Preşedintele PSD Sorin Grindeanu anunţă luni, la începutul sesiunii extraordinare a Parlamentului, că social-democraţii ...
Circulaţie închisă pe ambele sensuri, succesiv, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva
Circulaţie închisă pe ambele sensuri, succesiv, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva
Circulaţia rutieră va fi închisă pe ambele sensuri, succesiv, în noaptea de luni spre marţi, pe Autostrada A1 Sibiu ...