Conducta prin care vor ajunge la țărm gazele din Marea Neagră este 99% gata. Termenul de finalizare este sfârșitul lunii iunie – începutul lui iulie, anunţă Transgaz

Conducta ce va transporta gazele din marea Neagră pe țărm este aproape gata, a declarat, joi, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, la cea de-a IX-a ediţie a evenimentului "Black Sea and Balkans Security Forum". Termenul de finalizare este sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie.
AGERPRES - J, 22 mai 2025, 13:32
Conducta prin care vor ajunge la țărm gazele din Marea Neagră este 99% gata. Termenul de finalizare este sfârșitul lunii iunie - începutul lui iulie, anunţă Transgaz

„Infrastructura de transport este esenţială. Potenţialul Mării Negre, şi nu mă refer numai la partea ce ţine de România, e fantastic. Noi suntem cu Neptun Deep. Noi, Transgaz, am finalizat în proporţie de aproape 99,95% gazoductul de 310 km, cu o valoare a investiţiei de circa 500 de milioane de euro. Undeva la sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie, şi după ce finalizăm recepţia, va fi o ceremonie care va marca finalizarea şi punerea în funcţiune a acestui gazoduct mult mai devreme faţă de gazele din Marea Neagră (…) Toate drumurile care duc, hai să luăm cu ghilimele de rigoare, la Roma, vor trece prin România, pentru că noi am construit şi am avut o strategie şi o viziune strategică de-a lungul ultimilor zece ani şi se văd rezultatele”, a afirmat Ion Sterian, scrie Agerpres.

Potrivit directorului general al Transgaz, acest lucru a dus la creşterea securităţii energetice a României şi a ţărilor din centrul şi estul Europei, dar şi din Balcani.

Conducta de 300 km va fi amplasată în zona de sud-est a țării și traversează 3 județe: Constanța, Călărași și Giurgiu, respectiv 42 de unități administrativ-teritoriale. Construcția conductiei, care va prelua gazele din adâncul Mării Negre în punctul de la Tuzla pentru a le aduce în stația Podișor din județul Giurgiu, a început în 2023.

„Peste 3 – 4 ani, necesarul de consum, inclusiv cu gazele din offshore, din Neptun Deep, va fi de 4 – 5 miliarde metri cubi de gaze. Prin Programul Anghel Saligny se construiesc foarte multe distribuţii şi UAT-uri care se racordează la reţeaua de transport gaze. Noi suntem pe partea cealaltă cu extinderea sistemului de transport gaze şi undeva va fi o acoperire, în următorii 3 – 4 ani de peste 80% a populaţiei”, a susţinut el.

New Strategy Center (NSC), în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, a organizat, în zilele de 22 şi 23 mai, ediţia a IX-a a ‘Black Sea and Balkans Security Forum’, dedicat problemelor de apărare, securitate şi relaţii internaţionale privind regiunea extinsă a Mării Negre şi a Balcanilor.

Te-ar mai putea interesa și
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14%, în cei patru ani de la aplicarea Acordului privind reducerea tarifelor de roaming şi de......
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia ...
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape 30 de ani de la lansare
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape ...
La aproape trei decenii de la realizare, "Dolce far niente" (1998), filmul scris şi regizat de Nae Caranfil, ajunge pentru ...
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Unii dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, inclusiv unii aliaţi de încredere ai preşedintelui Vladimir Putin, au mutat ...