Criză imobiliară Germania – Numărul de apartamente noi construite anul trecut este mult sub obiectivul Guvernului

Numărul de apartamente construite în Germania a scăzut semnificativ anul trecut, arată datele publicate, vineri, de Oficiului federal de statistică (Destatis), acesta fiind un nou semn al dificultăţilor cu care se confruntă sectorul imobiliar din cea mai mare economie europeană, transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - vin, 23 mai 2025, 14:36
Criză imobiliară Germania - Numărul de apartamente noi construite anul trecut este mult sub obiectivul Guvernului

Anul trecut, au fost finalizate 251.900 de apartamente, un declin de 14,4% faţă de 2023 şi mult sub obiectivul Guvernului de a construi 400.000 de noi apartamente în fiecare an, în condiţiile creşterii populaţiei. Scăderea vine pe fondul majorării dobânzilor şi a costurilor de construcţie, scrie Agerpres.

„Este primul declin semnificativ, după ce numărul de apartamente finalizate s-a situat la 294.000 în fiecare din anii din perioada 2021 – 2023. În urma majorării dobânzilor şi a costurilor de construcţie, mulţi dezvoltatori au renunţat la planurile lor, în timp ce investitorii s-au retras din proiecte”, se arată în comunicatul Destatis.

Numărul de locuinţe noi construite în 2024 depăşeşte cu mult nivelul scăzut din 2009, de 159.000, fiind de asemenea departe şi de nivelul-record de 306.400 înregistrat în 2020.

Experţii avertizează că Germania se confruntă cu un deficit de sute de mii de locuinţe, ceea ce a dus în ultimii ani la creşterea semnificativă a chiriilor. În condiţiile în care deficitul a fost exacerbat de reducerea lucrărilor de construcţii, experţii se aşteaptă la o continuare a creşterii preţurilor locuinţelor şi al chiriilor.

Noul Guvern de la Berlin s-a angajat să construiască mai multe locuinţe, iar Verena Hubertz, ministrul Construcţiilor, a promis măsuri pentru stimularea sectorului. Astfel, ar urma să fie accelerate procedurile de aprobare a proiectelor, vor fi promovate metode moderne în sectorul construcţiilor şi va fi alocat mai mult teren pentru construcţii.

Peter Hübner, preşedintele Asociaţiei germane de construcţii, care recent a avertizat că datele privind construcţiile rezidenţiale sunt dezastruoase, a informat că, anul trecut, a crescut cu aproape un sfert acordarea de credite pentru construcţii rezidenţiale.

„Tendinţa pozitivă a continuat la începutul anului 2025 şi ar putea fi primul semn că s-a depăşit perioada cea mai dificilă de pe segmentul construcţiilor rezidenţiale”, a declarat Hübner.

Timp de un deceniu, dobânzile scăzute au generat un boom imobiliar în cea mai mare piaţă de investiţii imobiliare din Europa. Industria imobiliară din Germania, evaluată la 730 de miliarde de euro, s-a blocat în 2022, când Banca Centrală Europeană (BCE) a început să majoreze dobânzile, pentru a contracara inflaţia ridicată.

În acel context, industria nu era pregătită pentru aceste evoluţii, proiectele de construcţii s-au oprit, muncitorii şi-au pierdut locurile de muncă, vânzările de locuinţe s-au prăbuşit, iar mulţi dezvoltatori au intrat în insolvenţă

Te-ar mai putea interesa și
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
„This time is different” este o expresie folosită în domeniul financiar, mai ales în apropierea unei crize. Ironia vine din faptul că, de cele mai multe ori, lucrurile nu sunt atât de......
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare de 40 de miliarde de dolari
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare ...
Acţiunile Puig, proprietarul mărcilor de parfumuri Jean Paul Gaultier şi Rabanne, au scăzut vineri cu aproximativ 14%, ...
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring, celebrul circuit de Formula 1 din apropierea Budapestei, și-a redeschis oficial porțile după finalizarea ...
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, în ciuda crizei energiei provocată de războiul din Orientul Mijlociu
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că aşteptările inflaţioniste pe termen ...