Dezsi Attila a fost numit oficial secretar general al Guvernului

Dezsi Attila îşi va prelua efectiv postul de la Palatul Victoria după ce decizia lui Emil Boc va fi publicată în Monitorul Oficial.
Economica.net - vin, 23 dec. 2011, 12:13

Prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila, are 38 de ani, a terminat un liceu industrial la Lupeni, iar timp de zece ani a lucrat ca electrician la Mina Lupeni. Între timp a făcut Facultatea de Drept şi a lucrat ca şi consilier juridic la spital şi la regia de apă, iar în 2005 a intrat în administraţie, informează Mediafax.

După absolvirea liceului în 1991, Dezsi Attila a lucrat ca electrician la Lupeni, până în 2001. Între timp, a urmat studii de drept între 1994 și 1999. Din 2001 a devenit consilier juridic la Regia Autonomă a Apei Valea Jiului și, ulterior, la spitalul din Lupeni.

În perioada 2002-2005, Dezsi a fost consilier juridic la Spitalul Municipal Lupeni. Între 2005 şi 2006 s-a specializat în administraţie publică, urmând cursurile Institutului Naţional de Administraţie, apoi s-a înscris la doctorat în Ştiinţe militare şi informaţii la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti, Facultatea de Comandă şi Stat Major.

În 2005, devine secretar general la prefectura Hunedoara, iar din 2006 până în 2009 a fost subprefect. Funcția de prefect a preluat-o în ianuarie 2010.

Conform declarației sale de avere din acest an, Dezsi este proprietarul a două terenuri care împreună au 0,6 hectare. De asemenea, el deține două apartamente, unul în Deva și unul în Lupeni, de circa 60 de metri pătrați fiecare. Pe lângă un Aro din 1974, prefectul și-a cumpărat și un automobil mai nou, un Peugeot din 2005.

În 2010, a obținut 70.850 de lei din salariul de prefect, 2155 lei ca membru al Consiliului Național de Integritate și 741 de lei din postura de inspector guvernamental. Pe de altă parte, bugetul familiei Dezsi este grevat de un credit bancar de 93.800 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea de Conturi Europeană avertizează că țările din Balcanii de Vest riscă să nu pată respecta termenul-limită de 2030 pentru finalizarea reţelei centrale de transport
Curtea de Conturi Europeană avertizează că țările din Balcanii de Vest riscă să nu pată respecta termenul-limită ...
Ţările din Balcanii de Vest riscă să nu respecte termenul-limită din 2030 pentru finalizarea reţelei europene centrale de transport din regiune, din cauza întârzierilor în implementare şi a......
FOTO Probleme la ANAF. La o zi după ce a ieșit din mentenanță, site-ul ANAF, cu tot cu SPV,  e în mentenanță. Operatorii nu mai răspund de aproape o săptămână
FOTO Probleme la ANAF. La o zi după ce a ieșit din mentenanță, site-ul ANAF, cu tot cu SPV, e în mentenanță. Operatorii ...
Site-ul ANAF returnează, în momentul în care scriem acest text, mesajul că se află în mentenanță la exact o zi după ...
Premierul belgian Bart De Wever spune că renunțarea la proiectul construirii avionului european de luptă FCAS este o dovadă de prostie pură, care arată aroganța Franței și Germaniei
Premierul belgian Bart De Wever spune că renunțarea la proiectul construirii avionului european de luptă FCAS este o dovadă ...
Prim-ministrul belgian Bart De Wever a criticat miercuri renunţarea la proiectul dezvoltării avionului de luptă FCAS, ...
Băncile europene cer reguli mai simple pentru a putea spori finanțarea economiei
Băncile europene cer reguli mai simple pentru a putea spori finanțarea economiei
Europa se confruntă cu adâncirea deficitului anual de investiţii de 1.400 de miliarde de euro (1.620 de miliarde de dolari), ...