O parte dintre țările europene revin asupra poziției inițiale despre energia nucleară

Tot mai multe ţări europene revin asupra poziţiei lor privind energia nucleară, într-o încercare de a-şi spori independenţa energetică şi de a găsi un echilibru în tranziţia verde. În ultimele săptămâni, Danemarca a anunţat că va reanaliza interdicţia impusă în urmă cu 40 de ani asupra energiei nucleare, Spania s-a arătat deschisă ideii de a revizui închiderea centralelor sale, iar Germania şi-a retras opoziţia faţă de utilizarea energiei atomice, relatează CNBC, preluat de News.ro.
News.ro - mie, 28 mai 2025, 09:18
O parte dintre țările europene revin asupra poziției inițiale despre energia nucleară

Această renaştere a interesului pentru energia nucleară este alimentată, cel puţin parţial, de costurile ascunse asociate cu energia solară şi eoliană, în special cele legate de echilibrarea şi transportul electricităţii. Deşi energiile regenerabile sunt încă considerate cele mai ieftine şi rapide soluţii pentru tranziţia ecologică, tot mai multe guverne iau în calcul dacă noile tehnologii nucleare, precum reactoarele modulare mici (SMR), ar putea completa acest sistem.

„Energia solară şi eoliană rămân prioritare pentru tranziţia verde, dar trebuie să vedem dacă noile tehnologii nucleare pot avea un rol complementar”, a declarat ministrul danez al energiei, Lars Aagaard.

Danemarca, care a interzis energia nucleară în 1985, nu intenţionează să construiască centrale nucleare clasice, dar va analiza în mod serios opţiunile nucleare avansate.

În Spania, ministrul Tranziţiei Ecologice, Sara Aagesen, a spus că, deşi planul rămâne închiderea centralelor nucleare până în 2035, nu este exclusă o prelungire a duratei de funcţionare. Discuţiile vin pe fondul unei pene majore de curent care a afectat recent Spania, Portugalia şi sudul Franţei.

Unele voci externe au pus problema fiabilităţii reţelei electrice bazate în proporţie mare pe energie solară şi eoliană, deşi autorităţile spaniole neagă că regenerabilele ar fi fost cauza.

Germania, care a închis ultimii săi trei reactoare nucleare în 2023, şi-a schimbat radical poziţia. Noul guvern condus de cancelarul Friedrich Merz a renunţat la opoziţia istorică faţă de energia nucleară, în special în contextul presiunilor franceze de a include această sursă în legislaţia UE ca fiind comparabilă cu energiile regenerabile.

Deşi energia nucleară are un conţinut scăzut de carbon şi este văzută de unii drept o soluţie pentru reducerea emisiilor şi a dependenţei de combustibili fosili, organizaţiile de mediu avertizează că este o tehnologie costisitoare şi riscantă, care distrage atenţia de la soluţiile mai ieftine şi mai curate.

Georg Zachmann, cercetător la think tank-ul Bruegel din Bruxelles, subliniază că energia nucleară rămâne una dintre cele mai controversate surse de electricitate din Europa. El atrage atenţia asupra costurilor în creştere ale proiectelor nucleare noi, în contrast cu scăderea drastică a preţurilor pentru noile instalaţii eoliene şi solare.

Totodată, datele publicate de think tank-ul Ember arată că, în prima jumătate a anului trecut, energia eoliană şi solară au ajuns să reprezinte 30% din producţia de electricitate a UE, depăşind pentru prima dată combustibilii fosili. În paralel, producţia de energie nucleară în UE a crescut cu 3,1%.

În pofida interesului reînnoit, experţii avertizează că noile centrale nucleare vor rămâne greu de finanţat şi nu vor aduce beneficii reale decât, cel mai devreme, peste decenii. În acest context, competiţia dintre susţinătorii nuclearului şi cei ai regenerabilelor riscă să favorizeze, în continuare, utilizarea gazelor naturale.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...