Cum văd managerii români economia ţării după alegeri. Unde vor fi creşteri în următoarele două luni (sondaj INS)

Managerii români estimează, pentru perioada mai - iulie 2025, o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii, o creştere moderată a activităţii economice în industria prelucrătoare şi servicii, precum şi o creştere moderată a numărului de salariaţi în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mie, 28 mai 2025, 09:59
Cum văd managerii români economia ţării după alegeri. Unde vor fi creşteri în următoarele două luni (sondaj INS)

Astfel, în cadrul anchetei de conjunctură din luna mai 2025, managerii din industria prelucrătoare previzionează, pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +9%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -4%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +30%), scrie Agerpres.

Potrivit estimărilor din luna mai 2025, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +23%). Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +39%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural +1%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +5%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +14%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +44%).

Conform estimărilor din luna mai 2025, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2%). Potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +24%).

Instituţia menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în România, investește 20 de milioane de euro în fabrica din Elin Pelin și......
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...