Rusia a propus organizarea următoarei runde de discuții cu Ucraina pe 2 iunie, la Istanbul

Rusia a propus organizarea următoarei runde de discuţii directe cu Ucraina la Istanbul, pe 2 iunie, în vederea obţinerii unui acord de pace durabil, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, informează Reuters şi AFP, citate de News.ro.
News.ro - J, 29 mai 2025, 09:21
Rusia a propus organizarea următoarei runde de discuții cu Ucraina pe 2 iunie, la Istanbul

Scopul întâlnirii este de a prezenta un „memorandum” care să prezinte condiţiile pentru un acord de pace durabil.

„Delegaţia noastră, condusă de (Vladimir) Medinski, este pregătită să prezinte acest memorandum delegaţiei ucrainene şi să ofere explicaţiile necesare în cadrul unei a doua runde de negocieri directe, care să fie reluate la Istanbul, pe 2 iunie”, a anunţat şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, într-un comunicat.

Vinerea trecută, Lavrov dădea asigurări că ţara sa lucrează la acest memorandum de poziţionare şi că îl va trimite în curând Kievului.

„Sperăm că toţi cei care sunt sincer interesaţi – şi nu doar în cuvinte – de succesul procesului de pace vor susţine organizarea unei noi runde de negocieri directe ruso-ucrainene la Istanbul”, a declarat miercuri Lavrov într-un comunicat.

Nu a existat o reacţie imediată din partea Kievului la această propunere a Moscovei, care vine după ce preşedintele american Donald Trump a adoptat un ton mai dur faţă de omologul său rus Vladimir Putin în ultimele zile.

Mai devreme, miercuri, Vladimir Medinski, şeful delegaţiei Rusiei la negocierile de pace cu Ucraina, anunţase pe Telegram că l-a sunat pe ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, cu propuneri privind data şi locul următoarei întâlniri.

„Permiteţi-mi să subliniez: chiar acolo, la faţa locului, suntem pregătiţi să începem o discuţie esenţială şi substanţială cu privire la fiecare dintre punctele din pachetul de acord pentru o posibilă încetare a focului”, a spus el.

Medinski a menţionat că aşteaptă un răspuns din partea Ucrainei.

Separat, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că s-a convenit ca Rusia şi Ucraina să îşi pregătească fiecare viziunea asupra „modalităţilor de soluţionare şi încetare a focului” şi să discute şi să facă schimb de documente la următoarea rundă de negocieri.

După o convorbire telefonică cu Donald Trump pe 19 mai, Vladimi Putin a declarat că Moscova este pregătită să colaboreze cu Ucraina pentru un memorandum cu privire la un viitor acord de pace.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...