Viitorul șef al Stellantis, Antonio Filosa, a început deja turul fabricilor companiei. Prima oprirea a fost în în Italia

Directorul general desemnat al Stellantis, , a ales Europa pentru a începe turul birourilor şi fabricilor producătorului auto franco-italiano-american, înainte de a fi numit oficial în 23 iunie, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 29 mai 2025, 20:58
Viitorul șef al Stellantis, Antonio Filosa, a început deja turul fabricilor companiei. Prima oprirea a fost în în Italia

Decizia lui Filosa de a-şi începe vizitele pe continent indică intenţia de a construi relaţii solide cu a doua mare piaţă a Stellantis după America de Nord.

În ultimii doi ani a scăzut cota de piaţă în Europa a Stellantis, producătorul mărcilor Dodge, Ram, Jeep, Fiat, Peugeot, Citroen, Chrysler şi Opel.

Joi dimineaţă, Filosa a fost la celebra fabrică Mirafiori din Torino, locul de origine al Fiat, a informat Stellantis.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că după amiază este programată o întâlnire cu conducerea locală, iar miercuri, ziua în care a fost selectat pentru funcţia de director general, Filosa a fost deja în Franţa, la Paris, şi la uzina Peugeot din Sochaux.

Nu sunt programate întâlniri cu sindicatele şi nu sunt prevăzute apariţii oficiale până în 23 iunie.

Sursele adaugă că Filosa va vizita vineri operaţiunile Stellantis din Spania şi luni est aşteptat în Germania.

Antonio Filosa, în vârstă de 51 de ani, este responsabilul pentru operaţiunile Stellantis din America de Nord. El ar urma să se concentreze pe dificila misiune de a revitaliza rezultatele financiare ale Stellantis, în special pe piaţa cheie din SUA, unde s-a înregistrat un declin al profitului net de 70%, în 2024.

De asemenea, Filosa va trebui să rezolve problema portofoliului Stellantis, care include 14 mărci, inclusiv Fiat, Chrysler, Citroen, Peugeot, Dodge, Ram şi Jeep, analiştii apreciind că unele ar trebui vândute sau închise.

Anul trecut, acţiunile Stellantis se tranzacţionau la Bursa de la Milano la nivelul ridicat de 27 de euro, dar în ultimele 12 luni au pierdut două treimi din valoare.

Născut la Napoli, Italia, Antonio Filosa a absolvit Politehnica la Milano, începându-şi cariera la Fiat în 1999. Ulterior, în 2018, Filosa s-a alăturat echipei manageriale de la Fiat Chrysler şi din 2021, anul în care a fost înfiinţată Stellantis, face parte din echipa de directori de top a companiei. În luna octombrie a anului trecut a preluat postul de director de operaţiuni pentru America de Nord, în urma unui proces de restructurare demarat în ultimele zile ale mandatului lui Tavares.

Este căsătorit cu o arhitectă din Brazilia, are doi băieţi şi e pasionat de polo pe apă.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, informeaza sambata DRDP Craiova....
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost ...
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...