Nicușor Dan l-a numit consilier prezidențial pe Radu Burnete, de la Concordia

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, joi, decretul pentru numirea lui Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, în funcţia de consilier prezidenţial. Decizia intră în vigoare la 1 iulie, dar Burnete a anunţat că deja a început să-l sprijine pe şeful statului. El a participat, joi, la întâlnirea grupului de lucru constituit după consultările informale de miercuri de la Cotroceni. Rolul grupului este să elaboreze un pachet de măsuri care să fie asumat de viitorul Executiv. ”La treabă. Avem un stat de reformat”, a transmis, joi seară, Radu Burnete, scrie News.ro.
News.ro - vin, 30 mai 2025, 07:12
Nicușor Dan l-a numit consilier prezidențial pe Radu Burnete, de la Concordia

Articol unic. — Începând cu data de 1 iulie 2025, domnul Ioan-Radu Burnete se numeşte în funcţia de consilier prezidenţial”, este textul decretului publicat, joi seară, în Monitorul Oficial.

Radu Burnete a precizat, într-un mesaj pe Facebook, că urmează o perioadă de tranziţie, în care doreşte să pună ordine în munca pe care a făcut-o la Concordia.

„Decretul de numire a fost publicat astăzi şi intră în vigoare pe 1 iulie. Până atunci voi avea o scurtă perioadă de tranziţie de la Concordia la Administraţia Prezidenţială unde Dragoş Anastasiu rămâne consilier onorific până pe 30 iunie. Cu toate acestea am început deja să-mi sprijin preşedintele”, a scris, joi seară, pe Facebook, Radu Burnete.

Acesta a precizat că la Concordia nu mai este implicat în decizii şi nici în comunicarea publică a organizaţiei.

„Este o chestiune de respect faţă de colegii mei şi munca mea să las o casă în ordine la plecare (…) Nu vreau să fac alte afirmaţii în acest moment decât că am multă încredere în noul preşedinte al României şi sunt convins că voi fi parte a unei administraţii prezidenţiale transparente şi deschise la dialog şi consultare cu societatea. Până la 1 iulie voi fi mai rezervat în comunicarea publică”, a mai transmis Burnete.

Acesta a precizat că nu va răspunde celor care l-au criticat şi a mulţumit celor care i-au luat apărarea: ”Democraţia vine şi cu aşa ceva la pachet şi până la urmă de asta l-am votat pe Nicuşor Dan pentru dreptul oricui de a spune (aproape) orice doreşte. Acestea fiind spuse, la treabă. Avem un stat de reformat”.

El a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti după care a studiat pentru o scurtă perioadă la Georgetown University în Washington D.C. şi după aceea la Academia Diplomatică din Viena unde a obţinut un master în studii internaţionale.

Înainte de a fi la Concordia, Radu Burnete a lucrat la Consiliul Investitorilor Străini (FIC) între 2013 şi 2020. Înainte de FIC, Burnete a locuit la Bruxelles unde a lucrat pentru Brunswick LLP o consultanţă specializată pe mergers & aquisitions şi legislaţie financiară.

Miercuri seară, după consultările informale de la Cotroceni, Administraţia Prezidenţială a anunţat că s-a convenit constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea unui pachet de măsuri care să fie asumat de viitorul Executiv.

Prima şedinţă a grupului de lucru a avut loc, joi, de la ora 15.00.

„La întâlnirile acestui grup de lucru, din partea Administraţiei Prezidenţiale vor participa domnii Radu Burnete şi Dragoş Anastasiu”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea acestei infrastructuri în beneficii concrete pentru populație,......
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...