Macron spune că recunoașterea unui stat palestinian nu e doar o datorie morală, dar și o necesitate politică

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că recunoașterea unui stat palestinian nu este doar o datorie morală, ci o necesitate politică, enumerând în același timp mai multe condiții pentru realizarea acestui pas, înaintea unei conferințe ONU pe această temă la care va participa pe 18 iunie, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 30 mai 2025, 10:09
Macron spune că recunoașterea unui stat palestinian nu e doar o datorie morală, dar și o necesitate politică

Într-o conferință de presă la Singapore, el a afirmat, de asemenea, că europenii trebuie să își întărească poziția colectivă împotriva Israelului, dacă nu va exista un răspuns în următoarele ore și zile pe măsura situației umanitare din Fâșia Gaza.

În acest caz, Uniunea Europeană va trebui să aplice regulile sale, adică să pună capăt proceselor care presupun respectarea drepturilor omului, ceea ce nu este cazul astăzi, și să aplice sancțiuni, a spus el, referindu-se la acordul de asociere între statele membre UE și Israel, care urmează să fie revizuit.

„Prin urmare, da, trebuie să ne întărim poziția pentru că este acum o necesitate, dar încă am speranța că guvernul israelian își va schimba poziția și că vom avea în sfârșit un răspuns umanitar”, a adăugat el.

Franța va prezida alături de Arabia Saudită, în perioada 17-20 iunie, la sediul ONU din New York, o conferință internațională privind așa-numita soluție cu două state, israelian și palestinian.

Fără a spune clar dacă va recunoaște un stat palestinian cu această ocazie, Macron a declarat vineri că crearea unui stat palestinian în anumite condiții nu este pur și simplu o datorie morală, ci o necesitate politică.

El a enumerat condițiile: eliberarea ostaticilor reținuți de Hamas, demilitarizarea mișcării islamiste palestiniene, neparticiparea acesteia la guvernarea acestui stat, o reformă a Autorității Palestiniene, recunoașterea Israelului de către viitorul stat palestinian și dreptul său de a trăi în securitate și crearea unei arhitecturi de securitate în întreaga regiune.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...