Viktor Orban face încă o declaraţie controversată la adresa Comisiei Europene. Ce a anunţat premierul Ungariei

"Birocraţii de la Bruxelles" folosesc războiul din Ucraina pentru a lua din ce în ce mai multe puteri şi bani de la state membre, a declarat vineri premierul ungar ultranaţionalist Viktor Orban, informează EFE.
AGERPRES - vin, 30 mai 2025, 12:16
Viktor Orban face încă o declaraţie controversată la adresa Comisiei Europene. Ce a anunţat premierul Ungariei

„Bruxellesul răspunde la toate crizele luând prerogative de la ţările UE”, a afirmat premierul Ungariei într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth.

Acum, „constructorii de imperii” folosesc sprijinirea Ucrainei pentru a prelua tot mai multe competenţe naţionale pe care nu le-au putut exploata în trecut, a afirmat Orban, invocând crizele economice recente, valul de migraţie, COVID-19 şi politicile energetice, scrie Agerpres.

Potrivit premierului ungar, intrarea Ucrainei în UE, perspectivă căreia i se opune categoric, ar fi „sinucidere monetară”.

În ceea ce priveşte potenţialul pericol al Rusiei pentru restul Europei, Orban a subliniat că, deoarece armatele europene sunt „slabe”, trebuie „întărite capacităţile europene de apărare”.

„Cel mai important este cât timp”, a afirmat premierul ungar. El a adăugat că Europa „s-ar putea implica uşor într-o cursă a înarmărilor cu ruşii”, ceea ce ar însemna că „nu va rămâne nimic pentru familiile ungare”.

Orban a mai spus că este în interesul Europei ca negocierile de pace ale preşedintelui american Donald Trump să reuşească şi să se înceapă pregătirile „pentru a pune limite armamentului”.

În ceea ce priveşte Conferinţa de acţiune politică conservatoare (CPAC), care se încheie vineri la Budapesta, Orban a declarat că la ea participă lideri politici care „vor deveni şefi de guvern în ţările lor în câţiva ani”.

Întâlnirea reuneşte sute de politicieni şi activişti de extremă dreapta din întreaga lume.

„Această mişcare creşte pas cu pas şi va fi cu siguranţă o majoritate în UE”, a afirmat premierul Ungariei, unul din fondatorii grupului europarlamentar „Patrioţi pentru Europa”, care include partide precum Fidesz-ul ungar, FPA-ul austriac, Vox-ul spaniol şi Adunarea Naţională franceză, printre altele.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto germane care se confruntă cu dificultăţi, dar a avertizat că aceasta nu......
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu ...