Cel mai bun preț la energie electrică după 1 iulie, când vor crește facturile. Cine îl oferă

Prețurile la energie electrică vor crește de la 1 iulie, moment la care plafonatele actuale de preț vor fi desființate. În general, prețurile vor fi cuprinse între 1,4 și 1,6 lei/kWh, cu o singură excepție.
Economica.net - S, 31 mai 2025, 13:32
Cel mai bun preț la energie electrică după 1 iulie, când vor crește facturile. Cine îl oferă

Dacă până la 30 iunie prețurile sunt cele maxime plafonate, de 0,68 lei/kWh, respectiv 0,80 și 1,3 lei/kWh, în funcție de consum, după 1 iulie piața va fi reliberalizată, plafoanele va fi ridicate, iar populația, în marea majoritate, va urma să plătească prețurile de piață în factură, indiferent de consum.

În general, prețurile marilor furnizori sunt cuprinse între 1,4 și 1,6 lei/kWh, preț final din factură, cu o singură excepție: Hidroelectrica. Cel mai mare producător de energie electrică din România, care este și furnizor, are un preț sub al celorlalți mari furnizori astfel că, de la 1 aprilie, clienții Hidroelectrica plătesc în factură un preț al energiei active (fără tarife de rețea și taxe) de 0,45 lei/kWh. 

Acest preț va fi menținut și după 1 iulie, ceea ce face ca, în funcție de zona în care se află locul de consum, prețurile finale din factură, deci cele cu toate tarifele și taxele, să fie cuprinse între 1,04 și 1,12 lei/kWh, semnificativ sub cel al altor furnizori. 

Prețurile finale de zona în care se află locul de consum, astfel că cel mai mic preț al Hidroelectrica este pentru zona Muntenia Sud (București-Ilfov, Giurgiu), de 1,04 lei/kWh, iar cel mai mare pentru zona Oltenia (Teleorman, Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți), de 1,12 lei/kWh,

Hidroelectrica își permite să facă acest lucru pentru că își transferă din portofoliul de producție în cel de furnizare energia produsă, care la Hidroelectrica are costuri mai mici. Astfel, compania oferă clienților proprii din furnizare un preț mai mic decât prețul cu care vinde energia în piață, de acolo de unde cumpără ceilalți mari furnizori pentru clienții lor.

Hidroelectrica are circa 600.000 de clienți casnici în portofoliu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Vodafone lansează GEN10 și caută următoarea generație de campioni a României alături de Nadia Comăneci și Ciprian Marica
Vodafone lansează GEN10 și caută următoarea generație de campioni a României alături de Nadia Comăneci și Ciprian Marica
Inițiativa GEN10 a pornit de la o nevoie a părinților din România: aceștia simt că responsabilitatea pentru implicarea copiilor în practicarea unui sport le revine acum exclusiv lor și, din......
Bitcoin depășește pragul de 83.000 de dolari. Acum piața trebuie să demonstreze că există o cerere reală
Bitcoin depășește pragul de 83.000 de dolari. Acum piața trebuie să demonstreze că există o cerere reală
Bitcoin a trecut de pragul de 83.000 de dolari, însă creșterea din această dimineață necesită un pic de context. În ...
În România, mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină
În România, mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină
Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehiculelor electrice în al doilea trimestru al anului 2026, însă lipsa ...
FOTO Schimbare majoră la castelul Peleș: Cum arată noii solzi de cupru pentru acoperiș, fabricați în România
FOTO Schimbare majoră la castelul Peleș: Cum arată noii solzi de cupru pentru acoperiș, fabricați în România
METIGLA, unul dintre principalii producători de soluții complete pentru acoperiri şi închideri metalice, parte a grupului ...