Teheranul a accelerat ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, dar susține că nu dorește să aibă arme nucleare

Iranul şi-a accelerat şi mai mult ritmul de producţie a uraniului înalt îmbogăţit, potrivit unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), chiar dacă şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi a apreciat sâmbătă drept "inacceptabilă" arma nucleară, într-un moment în care ţara sa este angajată în negocieri cu SUA, informează AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 31 mai 2025, 17:03
Teheranul a accelerat ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, dar susține că nu dorește să aibă arme nucleare

AIEA a constatat o netă creştere a uraniului îmbogăţit la 60%, prag apropiat de cele 90% necesare pentru a fabrica o armă nucleară, potrivit unui bilanţ de etapă realizat cu o săptămână înainte de o reuniune a Consiliului guvernatorilor la Viena.

La data de 17 mai, totalul se ridica la 408,6 kg, o creştere cu 133,8 km în ultimele trei luni, în condiţiile în care în perioada precedentă a fost de plus 92 de kg.

În ceea ce priveşte cantitatea totală de uraniu îmbogăţit, aceasta depăşeşte deja de 45 de ori limita autorizată prin acordul încheiat în 2015 cu marile puteri, ridicându-se la 9.247,6 kg.

„Această creştere considerabilă a producţiei doar de statul care nu deţine arme nucleare necesare pentru producţia unei asemenea materii nucleare suscită o puternică îngrijorare”, potrivit agenţiei ONU.

Iranul este „hotărât să-şi finalizeze programul de înarmare nucleară”, a acuzat la rândul său Israelul, inamicul numărul unu al puterii iraniene.

„În pofida nenumăratelor avertismente ale comunităţii internaţionale, Iranul este total hotărât să-şi finalizeze programul de înarmare nucleară”, a denunţat biroul de presă al prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, într-un comunicat.

Acest document a fost divulgat în timp ce Washingtonul şi Teheranul poartă discuţii de mai multe săptămâni pentru a încerca să ajungă la un acord şi să oprească această escaladare nucleară.

Deocamdată, aceste discuţii se împiedică de problema îmbogăţirii uraniului: SUA cer ca Iranul să renunţe la aceasta total, în timp ce Teheranul refuză categoric, argumentând că are dreptul să se doteze cu capacităţi nucleare civile.

„Dacă problema este cea a armelor nucleare, atunci da, noi considerăm de asemenea că acest tip de armă este inacceptabil”, a declarat Abbas Araghchi în timpul unui discurs televizat. „Suntem de acord cu ei asupra acestei probleme”, a adăugat el cu referire la poziţia americană.

Ţările occidentale, cu SUA în frunte, şi Israelul, considerat de experţi singura putere nucleară din Orientul Mijlociu, suspectează Teheranul că vrea să se doteze cu arme nucleare.

Te-ar mai putea interesa și
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea platformei financiare de comparare a creditelor altero.ro, compania își......
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...