Planșeul Unirii: Pe 10 iunie încep lucrările – primar sector 4

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei pentru că are de terminat două mari proiecte în sector, unul dintre acestea fiind planşeul şi pasajul Unirii, la care lucrările vor începe pe 10 iunie.
AGERPRES - D, 01 iun. 2025, 13:00
Planșeul Unirii: Pe 10 iunie încep lucrările - primar sector 4

„Cu siguranţă nu voi candida la Primăria Capitalei şi o să vă dau două argumente nu importante, ci foarte importante pentru oraş. Primul este că pe data de 10 iunie vom începe lucrările la planşeul Unirii şi la pasajul Unirii. Mâine dimineaţă vom avea o conferinţă de presă în acest sens. Al doilea argument este legat de Magistrala M4 de metrou, Gara de Nord – Gara Progresul, 14 staţii de metrou. Este cea mai importantă investiţie din România de la ora aceasta, valoarea este 2,5 miliarde euro. Sectorul 4 este implicat în două lucrări de infrastructură gigant, extrem de importante pentru oraş, şi este bine că atâta timp cât ai început un lucru, şi nu vorbim de o alee, de o bancă sau de un parc, să le şi duci la bun sfârşit, să foloseşti experienţa echipei pe care ai format-o şi experienţa ta personală”, a spus Băluţă, duminică, într-o conferinţă de presă la Centrul „Safe Space”.

El şi-a exprimat convingerea că PSD va găsi un candidat „care să facă faţă cu brio” competiţiei electorale pentru Primăria Municipiului Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...