A început Operațiunea Jupiter în România. Ce infracţiuni vizează sutele de percheziţii la domiciliu

Poliţiştii, sub supravegherea procurorilor, efectuează, luni, 202 percheziţii domiciliare în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.
AGERPRES - lun, 02 iun. 2025, 08:00
A început Operațiunea Jupiter în România. Ce infracţiuni vizează sutele de percheziţii la domiciliu

„În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, se desfăşoară mai multe acţiuni, la nivel naţional, pentru combaterea infracţiunilor economico-financiare, la regimul armelor, în domeniul transporturilor şi a faptelor de natură judiciară”, informează un comunicat al Poliţiei Române, scrie Agerpres.

În dosarele penale se fac cercetări pentru delapidare, abuz în serviciu, fals, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii, obţinere ilegală de fonduri, înşelăciune, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, precum şi infracţiuni la regimul drepturilor de autor.

„Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal”, arată sursa citată.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...