Ucraina – Recolta de cereale din 2025 ar putea să scadă cu 10%

Recolta de cereale din 2025 a Ucrainei ar putea scădea cu 10%, până la aproximativ 51 milioane de tone, comparativ cu cea de 56,7 milioane de tone din 2024, conform celor mai pesimiste estimări, a declarat marţi ministrul ucrainean al Agriculturii, Vitaliy Koval, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 03 iun. 2025, 15:53
Ucraina - Recolta de cereale din 2025 ar putea să scadă cu 10%

Ucraina este un important producător mondial de cereale şi oleaginoase, însă recolta depinde de condiţiile meteo favorabile din lunile de toamnă şi primăvară când se fac lucrări de însămânţare. De asemenea, riscurile militare create de invazia rusească în derulare reduc producţia vegetală pentru că fermierii sunt speriaţi sau nu sunt în măsură să planteze şi să strângă culturile agricole. Porţiuni semnificative din teritoriul Ucrainei au fost cucerite sau sunt minate, scrie Agerpres.

„Un sezon dificil ne aşteaptă. O iarnă anormal de călduroasă, la început nu a fost umiditate, apoi ploile prelungite au amânat campania de însămânţare în unele regiuni timp de două săptămâni. De aceea, ne aşteptăm la o recoltă mai mică”, a spus Koval pentru Reuters.

„Cea mai pesimistă prognoză arată spre o scădere de 10%. Conform estimărilor noastre, recolta de cereale va fi mai mică cu 10% iar cea de oleaginoase cu 5%. Cu siguranţă nu este vorba de un eşec, dar cu voia lui Dumnezeu vom culege totul”, a adăugat oficialul ucrainean.

Cu prilejul prezentării primelor previziuni detaliate pentru anul 2025, Koval a spus că Ucraina ar putea recolta aproximativ 26 milioane de tone de porumb, 4,5 milioane tone de orz, 1,6 milioane de tone de cereale cu boabe mici, 11,5 milioane de tone de seminţe de floarea soarelui şi 11 milioane de tone de sfeclă de zahăr. În ceea ce priveşte grâul, Koval a estimat că recolta ar putea să se situeze undeva între 20 şi 22 milioane de tone iar cifra finală va depinde de evoluţia vremii şi factori ce ţin de război.

Ministrul ucrainean al Agriculturii a mai spus că recolta de oleaginoase din 2025 ar putea scădea până la aproximativ 20,16 milioane de tone, de la 21,18 milioane de tone în 2024, printre altele şi din cauza scăderii producţiei de rapiţă cu 600.000 de tone.

Ucraina este cel mai mare exportator mondial de ulei de floarea soarelui.

Koval nu a dorit să ofere o estimare cu privire la exporturile de cereale ale Ucrainei în sezonul 2025/2026, ţinând cont de faptul că cifrele referitoare la producţia finală sunt încă neclare, însă analiştii susţin că exporturile se vor ridica la un total de 40,9 milioane de tone, dintre care 15 până la 15,5 milioane de tone de grâu.

Săptămâna trecută, analiştii de la ASAP Agri au estimat că exporturile de grâu ale Ucrainei ar urma să scadă în sezonul 2025/2026 din cauza unor posibile modificări la politica de import a UE, a perspectivelor incerte privind recolta din acest an şi a unor perspective mai bune referitoare la recoltele din ţările importatoare din UE.

Te-ar mai putea interesa și
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția preliminară a două rame electrice interregionale Coradia Stream –......
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
Miniştrii de externe ai UE au adoptat noi sancţiuni împotriva a aproape 1.600 de entităţi şi persoane prin care vizează ...