Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor, miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 74,94 de milioane de lei (14,82 de milioane de euro), de la 111 milioane de lei (21,96 de milioane de euro) în şedinţa precedentă, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 04 iun. 2025, 22:00
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,35%, până la valoarea de 18.586,07 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în urcare cu 0,33%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,25%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,14%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,12%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,14%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis cu o depreciere de 0,57%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 32,19 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica, cu 5,24 de milioane de lei, şi ale Fondului Proprietatea, cu 3,46 de milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza (+14,53%), Bermas (+4,03%) şi Şantierul Naval Orşova (+3,21%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-7,69%), Roca Industry Holdingrock1 (-3,46%) şi Patria Bank (-2,42%).

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...